Când părăsești băncile școlii, îți iei examenele cu brio, crezi că ești pregătit și înarmat cu toată „armura” necesară misiunii: literatură, didactică, multă didactică, pedagogie și psihologie. Aceasta presupune cunoașterea curriculumului pentru învățământul primar ca pe Sfânta Scriptură, metode și procedee activ-participative, stiluri de învățare, cunoștințe din cât mai multe domenii, abilități de comunicare și interacțiune cu picii și… niște doze de entuziasm, răbdare și tact pedagogic atât de necesare!
Ajunsă în fața copiilor, afli că scopul tău nu e doar să faci un transfer de informații după o programă și niște discipline stabilite, să-ți atingi niște obiective de asemenea stabilite din capul locului, ci că începi o creație, o modelare, un proces de durată, pe care e necesar să ți-l asumi, asemeni unui sculptor care are în minte finalitatea muncii sale, „opera” sa: clasa de elevi și, în același timp, copilul.
Îți dai seama că în acest proces pui la dispoziția clasei tale toate aptitudinile, energia și creativitatea ta. Ei vor purta amprenta ta de învățător. Cu fiecare serie de copii începi o poveste, așa, ca într-o joacă, atunci când îi conduci de mânuță în sala de clasă. Ai acest mare privilegiu: să redevii copil printre copii… o perpetuă „tinerețe fără bătrânețe”. Și cum să nu-ți placă poveștile și jocul? Mai ales când tu le plămădești împreună cu ei, eroii tăi. „Copilul râde: «Înțelepciunea și iubirea mea e jocul»”, spunea Lucian Blaga. Un mare adevăr. În spatele acestui joc stă pitit profilul tău de pedagog (o bună pregătire pedagogică, o bună strategie, un scenariu didactic, mereu altul, un model de exprimare îngrijită și sobră, încrederea și zâmbetul, un model de comportament decent și civilizat, care îmbină exigența cu blândețea și simțul umorului, un om inventiv, un om empatic). Dacă te mai lași călăuzită de curiozitatea și de întrebările lor iscoditoare, învățarea se transformă în explorare, cu provocări care mai de care, cu încercări, cu reușite și cu un final fericit.
Fiecare copil e unic și abordarea e individuală și diferențiată. Nu pot spune că am descoperit nu știu ce rețete sau formule de reușită în chimia aceasta dintre învățător și elevii săi, ci doar pot afirma că a fost un proces, cu căutări de durată, cu acceptarea înfrângerii, a nereușitei, cu acceptarea că nu poți aplica același procedeu, ca pe un șablon, cu dorința de a afla soluții, cu încercări, cu stagnări și reluări, cu trudă de toate părțile (părinte – elev – învățător), ca la finalul claselor primare să putem constata împreună că întreg parcursul le-a asigurat un start bun și le-a creat amintiri dragi cât pentru toată viața. Iar „triunghiul echilateral al educației” chiar funcționează, atâta vreme cât laturile rămân egale. Așadar, avem și un pic de matematică, nu doar chimie.
Mulți dintre ei își vor aminti mai cu seamă cum au reușit să treacă peste obstacole. Cum s-au simțit în acele momente grele și dacă tu, mentorul lor, ai fost acolo, înțelegându-le dificultățile învățării și descoperind calea elucidării lor. Și așa „îți merge vestea” că ți-e drag de copii și că ți-e dragă școala. Nu e nicio exagerare dacă afirm (după 42 de ani de activitate) că mâna mea a purtat mâna unui număr însemnat de medici, ingineri, prezentatori TV, avocați, informaticieni, antreprenori, studenți și mulți, mulți tineri instruiți ce și-au găsit succesul în diverse domenii. Apoi, mai înțelegi că școlarii tăi vin din medii diferite, familii cu valori diferite. Armonizezi socioemoțional; ești ca un dirijor. Îl asculți pe fiecare, îi descoperi potențialul, completezi, trudești în clădirea caracterului, șlefuiești și îl armonizezi cu cei de lângă el. Și încă ceva: ca să formezi aptitudini și atitudini, pentru „căpătarea învățăturilor de bun-simț” ai nevoie de o resursă importantă: timp să-i asculți pe fiecare, să le aștepți ritmul, să-i înțelegi, să intervii, să te implici, să te joci, să povestești pățanii, timp să-și asculte gândurile și să-și cunoască/ controleze emoțiile. Și aici vii iarăși cu strategii: lecții din perspectivă transdisciplinară, întrucât transdisciplinari- tatea este adecvată pentru toate nivelurile de abilitate intelectuală ori stil de învățare, proiecte, picnicuri, vizite în natură, trasee turistice, vânătoare de comori, muzee, concursuri, școli de vară, revistă școlară, interpretări de roluri pe scena Teatrului „Luceafărul” – Iași, parteneriate, pui la un loc părinți și copii etc.
Pot aminti câteva: Atitudinea contează, Școala părinților, Pomul stimei de sine, Harta stării de… BINE, Iertarea și rolul acesteia în aplanarea confiictelor, Ziua gestului frumos, Cutia faptelor bune, Mâna mamei, mâna Lui Dumnezeu, Ridică-te și fă diferența!, Căsuța poștală a aprecierilor, Mami, spune-mi o poveste!, Proiectul european Comunități implicate, educație de calitate, Proiectul transfrontalier Ursulețul călător.
Cu hotărâre, ingeniozitate, inițiativă, elocvență, serii întregi de elevi au simțit gustul lecturii, al exprimării orale și scrise (la un nivel mult peste programa școlară), nu doar prin intermediul orelor, ci și prin intermediul atelierelor de lectură (Lectură – cuvânt și imagine, Lanțul lecturilor mele, Minutul de lectură, Lecturi de 5 stele, Cufărul cu nestemate – o zi, o lectură, o nestemată”).
Mai pomenesc și numeroase activități de voluntariat: ore de pregătire suplimentară (fie remedială, fie pentru concursuri școlare), ore de teatru (din 2007 am coordonat trupe pe scena festivalului „Hai la teatru!”), din 2005, fac activități cu numeroase colective de redacție ale revistei școlii „Mugurași”, cu elevi de la toate nivelurile: primar, gimnazial și liceal. Revista a fost premiată de-a lungul timpului la numeroasele concursuri naționale și județene de reviste școlare și jurnalistică.
Motto:
„Un profesor are un efect în perpetuitate; nu putem spune niciodată unde se încheie influența lui.”
(Henry B. Adams)
Ca să te asiguri că te-ai făcut înțeleasă în actul predării-învățării îți intri în roluri diferite. Spre exemplu, poți fi Itsy Bitsy, extraterestrul care vine de pe altă planetă și nu prea înțelege cum stă treaba cu înmulțirea, adunarea, scăderea, regulile de ortografie, izvoarele istorice, citirea unei hărți, de exemplu, sau oricare altă noțiune care se lasă mai greu înțeleasă. Îi rogi pe elevi să te ajute să înțelegi, că pe planeta de unde vii tu nu ai auzit de așa ceva. Este o aprofundare foarte distractivă.
Educația în mediul rural, din păcate, încă are de suferit din direcții precum: dificultăți socioeconomice, dotarea deficitară a școlilor și lipsa de continuitate a profesorilor calificați pe posturi. Unii dintre elevii din mediul rural se confruntă cu provocări independente de voința lor: lipsa posibilităților materiale, părinți cu vicii, lipsa unei mese calde, a hainelor, a rechizitelor și chiar a unor condiții decente de locuit, părinți plecați temporar la muncă în străinătate, copii rămași cu bunicii sau alte rude, copii în plasament, copii fără acces la internet și echipamente, ba chiar neglijare, abandon familial și școlar. În același timp, alți elevi se confruntă cu noul flagel, poate la fel de găunos, abandonarea în fața device-urilor, navigarea dezordonată și nelimitată pe rețelele sociale. Încet-încet, către vârsta adolescenței își fac apariția viciile și bullyingul în mediul școlar.
Societatea noastră este într-o dinamică mult mai accelerată în ultimii 30 de ani. Mulți sociologi afirmă că școala nu ar mai ține pasul cu transformările economice și sociale și sunt de acord. Multe ocupații au dispărut și vor dispărea de pe piața muncii, însă cea de învățător va dăinui, bineînțeles mereu actualizată.
Societatea noastră este într-o dinamică mult mai accelerată în ultimii 30 de ani. Mulți sociologi afirmă că școala nu ar mai ține pasul cu transformările economice și sociale și sunt de acord. Multe ocupații au dispărut și vor dispărea de pe piața muncii, însă cea de învățător va dăinui, bineînțeles mereu actualizată.
Cred cu tărie în continuare că, oricât se va dezvolta tehnologia, viața reală va cere competențe pe care creierul uman trebuie să le utilizeze – capacitatea de exprimare clară și de comunicare cu cei din jur, cititul, scrisul, gândirea logico-matematică, gândirea critică, capacitatea de a mânui cu ușurință obiecte, imagini și de a reproduce din minte imagini și forme, flexibilitatea, creativitatea și inventivitatea.
Mai cred că, dacă s-ar pune cu adevărat accent pe educație, iar investițiile în învățământul de stat ar spori considerabil, cu un accent consistent pe resursa umană, pe dotarea școlilor cu materiale didactice de calitate superioară (mă refer la dotarea laboratoarelor, a sălilor de sport, a sălilor de clasă), cu totul altfel ne-am raporta la prezent și la viitor. Din perspectiva aceasta, din păcate, încă alergăm să prindem prezentul, suntem în urmă.
Înainte de toate „avem nevoie de caractere”, așa cum frumos spunea Carol I, regele României. Apoi școala are nevoie de oameni bine pregătiți, motivați, care nu pot face rabat de la calitate, al căror act educațional stârnește atât de tare curiozitatea, încât îl face pe elev dependent de școală. E bine că încă se mai găsesc oameni dedicați, care știu să jertfească, să-și facă datoria cu abnegație, cu strălucire chiar. Nu numai pentru cauza educației, o Cenușăreasă în zdrențe, ci a puiului de om care trebuie să răzbată într-o lume de multe ori nepăsătoare și indiferentă.
Ca să închei într-o notă optimistă, consider că, indiferent de neajunsurile din jurul nostru, clasa în care mereu se întâmplă CEVA, care produce curiozitate, stare de bine, PRODUCE ÎNVĂȚARE, acea învățare care „să scoboare visul și utopia în uliță” (Eugen Lovinescu).
Angelica Cocea
Profesoară învățământ primar, Liceul Tehnologic „Petre P. Carp”, Țibănești, județul Iași
