Dificil moment pentru educația din România… pentru toți actorii ei, elevi, părinți, profesori. Prea multă revoltă, vrajbă, confuzie, lipsă de direcție și de sens.
Paradoxal, cu cât ne e mai la îndemână accesul la o multitudine de informații, cu atât ne e mai greu să găsim drumul către un mod de învățare eficient, relevant pentru aceste vremuri în continuă transformare. Abundența, prosperitatea economică, inovația tehnologică nu garantează absența inechităților sociale, a marginalizărilor, a decalajelor între generații.
Ce ne lipsește în această eră a tuturor posibilităților pentru educație? Poate mai mult spirit de echipă, mai puțin individualism, un mod de învățare colaborativ?
E ceea ce am învățat de la olimpicii pe care i-am intervievat în această ediție – indiferent de cât de competitiv ești în plan individual, nu poți excela în afara echipei – cea pe care o faci cu mentorul, profesorul care te ghidează, cu coechipierii, cu părinții care te susțin din umbră. În afara acestui ecosistem, nu poți performa. E lecția pe care o avem de învățat în școală, dar și ulterior, pe piața muncii.
La final, un gând de la profesoara Mirela Ștețco, pe care am avut privilegiul să o intervievez în această ediție: „[…] elevii nu învață de la profesorii pe care nu-i plac și pe care nu-i respectă. De la profesorii care nu-i văd, în toată măreția vulnerabilității lor. De la profesorii care nu-i aud și nu-i valorizează. De la profesorii care nu îi provoacă constant și care nu au standarde înalte. Care nu sunt pasionați de disciplina lor. Care uită să fie oameni înainte de a fi profesori.” Sunt puțini astfel de profesori, dar pe mulți dintre ei îi găsiți în fiecare ediție a acestei reviste. Ei sunt oazele de normalitate care ne dau speranța că educația în România e pe cale să-și regăsească busola.
Paul R. Carr, profesor de științele educației în Canada, ne lansează o întrebare la care merită să reflectăm: „Există speranță pentru democrație în educație și educație pentru democrație? Fără o reflecție profesională responsabilă nu există prea multă speranță, nici pentru predare, nici pentru democrație. Nu educația mă sperie, ci educatorii…”
Daniela Palade Teodorescu
Sunt un jurnalist care merge împotriva curentului. Îmi place să fac lucrurile altfel, acolo unde tendințele au obosit și cuvintele s-au tocit.
Deși am lucrat peste douăzeci de ani în presa glossy, a revistelor pentru femei, am vrut să mă țin cât mai departe de strălucirea vedetelor îndelung machiate și prelucrate și să aduc în atenția publicului femei obișnuite cu povești neobișnuite. Pentru că îmi plac oamenii autentici, mult mai mult decât orice construcție de imagine bine meșteșugită. Çi îmi mai plac și brandurile longevive care se reinventează și renasc cu fiecare încercare prin care trec.
Îmi place să lucrez cu profesioniști și cred în networkingul de calitate. De aceea m-am alăturat comunității de profesioniști din Asociația INACO - Inițiativa pentru Competitivitate, în calitate de co-autor și trainer în „Ghidul meseriilor viitorului”.
