Anchetă realizată de Diana Iepure și Cătălina Bălan
Întrebarea 1: Ce v-a făcut să deveniți profesor și care sunt reperele care vă motivează în munca dumneavoastră?
Întrebarea 2:Care sunt principalele repere de care țineți cont atunci când începeți o nouă colaborare cu elevii sau studenții?
Întrebarea 3: Cum vă adaptați modul de lucru la specificul elevilor/studenților pe care îi aveți în față?
Întrebarea 4: Cum reușiți să mențineți echilibrul între exigențele necesare atingerii performanței și nevoia umană de confort?
Întrebarea 5: Care considerați că este cel mai important rezultat al colaborării, dincolo de obiectivele academice?
Mihaela Doboș, Profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „C. Negruzzi”, Iași, Lector la Centrul de Excelență Iași, mentor pentru studenții de la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, metodist și antrenor de olimpici
„Cea mai importantă grijă a mea este aceea de a-i face pe copii să le placă la școală”
Răspuns la întrebarea 1: Oamenii pe care i-am întâlnit în viața mea de elevă și de studentă m-au inspirat să devin profesoară, împreună, firește, cu aura pe care le-o vedeam atunci și pe care cred că această profesie nu a pierdut-o, orice ar spune cei care „nu știu ce spun”. Cel mai mult mă motivează încrederea care simt că-mi este acordată și în fața căreia profesorul trebuie să manifeste o maximă responsabilitate. Dacă este dublată de iubire pentru copii și de respect față de munca ta de fiecare zi, atunci ești de la sine în interiorul unui triunghi motivațional perfect, pe care nu-l simți ca pe o povară, ci ca pe o formă de libertate și de împlinire.
Răspuns la întrebarea 2: Când încep să lucrez cu o clasă nouă de a V-a (Colegiu Național „Costache Negruzzi” Iași are atât gimnaziu, cât și liceu, iar colaborarea profesor–elev durează, de regulă, opt ani), cea mai importantă grijă a mea este aceea de a-i face pe copii să le placă la școală. Pur și simplu. Nu mi se pare esențial să-i testez, să-i impresionez, să le impun cu forța un anumit regim… Vreau să se simtă interesați și nerăbdători să vină la școală, să-mi dea ocazia să-i cunosc pe fiecare în parte, să se exprime cum cred ei de cuviință. Abia apoi le putem face pe toate celelalte – predare, învățare, evaluare etc. – mult mai firesc și mai agreabil decât dacă aș începe vorbindu-le, de pildă, despre programa școlară. Deși poate părea straniu, în colaborarea cu studenții pe care-i învăț să devină profesori urmăresc, mutatis mutandis, aceleași aspecte: să le stârnesc curiozitatea, să-i fac a pune pasiune și creativitate în relația cu elevii, să-i antrenez a se adapta din mers la nevoile fiecărui copil.
Răspuns la întrebarea 3: Că fiecare copil este unic a devenit, deja, un truism. Măiestria profesorului constă în a descoperi natura acestei unicități și a o pune la treabă, cum se zice. Pe de o parte, resping din capul locului ideea că unii elevi sunt „mai dotați” pentru umanioare, alții pentru științele exacte, cele experimentale etc. Profesorul de limba și literatura română nu-și poate permite luxul, nu are voie, de fapt, să gândească astfel. El are în față un om care trebuie format spre a se folosi de comunicare ca să trăiască și care să știe ce să facă în viață cu o idee, cu o informație, cu o relație, care să poată spune ce gândește, ce vrea, ce simte. Toate acestea sunt vitale pentru orice individ, în orice sferă a vieții și-n orice meserie. Pe de altă parte, profesorul de română este cel care sădește pentru totdeauna sămânța lecturii în sufletul copilului. Iar modul în care face acest lucru – fără prejudecăți și lecții învățate de-a gata, cu răbdare și delicatețe – îl pregătește pe viitorul adult pentru întâlniri sublime, de multe ori salvatoare, nu neapărat cu o carte anume, ci cu diferite fațete ale realității și ale propriei ființe, pe care doar literatura te antrenează să le „vezi”. Cu studenții încerc să fiu o colegă mai mare și un prieten care deschide niște culoare către ceea ce ar putea deveni fiecare ca profesor. Nu forțez nota în nimic. Îi las să vadă singuri, să descopere și să înțeleagă ce e de făcut în timpul unei ore. Îi ghidez discret, dar temeinic.
Răspuns la întrebarea 4: Întrebarea dvs. este, probabil intenționat, destul de generală, pentru că termenii „performanță” și „confort” implică sensuri relative, chiar individuale. În primul rând, deși îi antrenez pe copii pentru diverse podiumuri, niciodată nu am făcut-o având obsesia unui rezultat și nu am simțit că fac un efort mult mai mare decât acela obișnuit în profesia mea. M-am educat să fiu atentă la ce se întâmplă în jur – ce cărți apar, cum se mișcă literatura și viața culturală în mass-media, către ce se îndreaptă preocupările noilor generații etc. – și să mă pun, atât cât este posibil, în locul elevilor mei. În felul acesta, am redus sau chiar am anulat distanța dintre bancă și catedră, iar comunicarea noastră a fost și este… confortabilă de ambele părți. În al doilea rând, cred că performanța presupune, din partea copiilor angajați pe acest drum, multă muncă și determinare, în afara cărora talentul într-un anumit domeniu nu poate fi pe deplin pus în valoare. Îi încurajez pe copii să-și dezvolte aptitudinile în tot felul de contexte, nu doar în acelea competiționale, pentru că am observat cât de mult progresează atunci când au un obiectiv imediat, când intră în competiție sau lucrează în echipă cu alți elevi având aceleași preocupări. Pur și simplu înfloresc!
Răspuns la întrebarea 5: Cred cu tărie că rezultatul cel mai important al muncii mele nu este o notă la bacalaureat sau un premiu la o olimpiadă națională. Efectul necuantificabil în vreo statistică al preocupărilor mele de zi cu zi vreau să fie (și cred că este) tânărul autonom, independent, adaptabil, flexibil în gândire și în acțiune, capabil să ia decizii și să aibă inițiative, politicos și generos, cu un spirit critic nuanțat și discret, gata oricând să se facă util, să fie bun cu semenii. Omul care, după 30 de ani de la absolvire, va fi uitat numele profesoarei sale de română, dar îi va saluta cu respect pe profesorii copiilor și ai nepoților săi.
Mihaela Doboș
Profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „C. Negruzzi”, Iași, Lector la Centrul de Excelență Iași, mentor pentru studenții de la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, metodist și antrenor de olimpici
