Anchetă realizată de Diana Iepure și Cătălina Bălan
Întrebarea 1: Ce v-a făcut să deveniți profesor și care sunt reperele care vă motivează în munca dumneavoastră?
Întrebarea 2:Care sunt principalele repere de care țineți cont atunci când începeți o nouă colaborare cu elevii sau studenții?
Întrebarea 3: Cum vă adaptați modul de lucru la specificul elevilor/studenților pe care îi aveți în față?
Întrebarea 4: Cum reușiți să mențineți echilibrul între exigențele necesare atingerii performanței și nevoia umană de confort?
Întrebarea 5: Care considerați că este cel mai important rezultat al colaborării, dincolo de obiectivele academice?
Întrebarea 6: Aveți un profesor preferat, unul la care țineți în mod deosebit?
Florina Pîrjol, Critic literar și profesoară de Limba română la Colegiul Economic „Nicolae Kretzulescu”, București
„Relația profesor–elev e una de egalitate, nu de superioritate a profesorului”
Răspuns la întrebarea 1: În primul rând, eu n-am vrut să devin profesor. Dar cred că mi-a fost scris să devin, nu am putut scăpa de această misiune. Întâi am predat la Litere, apoi am schimbat sistemul universitar cu cel preuniversitar, mult mai provocator și mai dinamic. Cred că mă motivează, în primul rând, nevoia tinerilor de îndrumare, nevoia acută, aș zice. Nu știu cât reușesc, dar încerc să le creez o viziune asupra literaturii, să le educ gustul, nu doar să le predau școlărește niște autori canonici. Citim mult în clasă, încercăm să înțelegem ce citim în profunzime, comentăm și, uneori, dezbatem. E foarte greu să-i faci atenți pe elevi într-o epocă în care totul e pe repede-nainte și totul e acum, aici și durează extrem de puțin. Ei nu mai au răbdare și cumva trebuie să-i provoci să pună literatura într-o ramă mai cuprinzătoare, mai accesibilă lor. De exemplu, discutăm despre Ion și facem două tabere: unii îl apără pe Ion, alții îl condamnă. Un fel de proces-dezbatere. Le place genul ăsta de activitate, dar nu putem, firește, să facem doar asta. E nevoie și să citim, să facem eseuri de Bac, să învățăm să dezvoltăm repere din eseul de la Subiectul III etc.
Răspuns la întrebarea 2: Țin cont de faptul că relația profesor–elev e una de egalitate, nu de superioritate a profesorului, în felul în care am fost noi obișnuiți. Îi încurajez să pună întrebări, îi încurajez să ridice probleme și să comenteze cu mintea lor. Nu e chiar ușor, pentru că vin cu niște șabloane de la gimnaziu și sunt timorați. Pe de altă parte, această relație de colaborare care e actul pedagogic are niște reguli și niște îndatoriri de ambele părți. Eu îmi respect partea și le cer și lor să facă la fel. Altfel, ar ieși un haos și s-ar amesteca rolurile, ar fi un eșec.
Răspuns la întrebarea 3: Greu de răspuns la întrebarea asta! Din mers, pentru că vremurile se schimbă cu o viteză incredibilă. Trebuie mereu să te gândești cum sunt lucrurile din papucii lor, iar asta poate fi dificil și obositor când ai 45 de ani, un copil mic și șapte clase în total, plus dirigenție! Dar munca asta de psiholog e în fișa postului, clar. Și, dacă nu faci eforturi să-i înțelegi, ei vor simți asta, și conexiunea dintre voi nu va exista. Te conectezi cu elevul când îți pui problema că la 15 ani, cu toate gadget-urile și tot internetul, e posibil ca elevul să nu fie interesat de o poveste despre un țăran care e obsedat de pământ și are o moarte violentă pentru că nu-și poate controla instinctele. Lumea lor e altfel, cu altfel de povești, imagini, mesaje. Și trebuie în permanență să ții cont de asta!
Răspuns la întrebarea 4: Exigențele sunt specialitatea mea. Dar le aplic mai ales față de mine! Confort nu prea ai când ești profesor decât în acea lună și jumătate, când, după ce ai scăpat de Bac, ai și tu o vacanță. Altfel, e mereu câte ceva care te scoate din starea de confort.
Răspuns la întrebarea 5: Cel mai important e ca elevul să prindă un pic de drag de literatură. Să-i placă să citească, chiar dacă, în viața de adult, nu va citi literatură română canonică. E important să citească orice! Orice pagină citită, pentru că profa de română te-a inspirat cu entuziasmul ei, e o victorie personală. Firește că mai e și Bacul, nota la Bac…, dar aș zice că e un beneficiu de rang secund.
Răspuns la întrebarea 6: Am mai mulți profesori pe care i-am admirat în facultate. Unii nu mi-au fost direct profesori, dar le-am audiat cursurile, cum sunt Paul Cornea și Nicolae Manolescu, alții, da, cum e cazul profesorului Eugen Negrici. Cred că sunt mai mulți de care îmi aduc aminte cu plăcere, majoritatea din vechea gardă, cum se zice. O parte dintre ei nu mai sunt printre noi, dar cred că ei rămân prin cărțile lor și prin amintirile pe care le-au lăsat studenților la cursuri.
Florina Pîrjol
Critic literar și profesoară de Limba română la Colegiul Economic „Nicolae Kretzulescu”, București
