Acasă Asociații & media „E timpul pentru carte”, un proiect al Revistei Timpul din România, ediția...

Asociații & media

„E timpul pentru carte”, un proiect al Revistei Timpul din România, ediția din Republica Moldova

26 martie 2026

Un interviu cu Maria Ivanov, realizat de Cătălina Bălan.

Cum a început proiectul „E TIMPUL pentru Carte”? Ce v-a motivat să adăugați așa o activitate în rândul proiectelor de care vă ocupați, în echipă, la revista TIMPUL din România (ediția din Republica Moldova)?

Proiectul a pornit de la ideea scriitorului Dumitru Crudu, redactorul-șef al revistei TIMPUL din România (ediția din Republica Moldova), de a face ateliere ambulante. Ideea lui era una foarte interesantă. Presupunea să mergem în weekenduri în unele localități din Moldova și să rămânem câte două, trei zile acolo, pentru a interacționa cu copiii. Dar, pentru că aveam joburi oficiale full-time și pentru că nici nu am găsit surse de finanțare, am renunțat la acea idee. Însă nu de tot. În urma unui dialog cu scriitorul Mihai Vacariu și cu Alexandru Machedon, directorul unei companii de telecomunicații, am decis să mergem săptămânal prin școlile din Moldova. Alexandru Machedon a sprijinit financiar acest proiect în primul an. A fost unicul partener când a început aventura noastră în 2022. Și atunci chiar mergeam săptămânal, uneori chiar de două ori pe săptămână în diverse localități. Alexandru Machedon cumpăra cărțile autorilor cu care mergeam prin sate și ne punea la dispoziție și o mașină. Așa a pornit tot. De la ideea lui Dumitru Crudu, care, ulterior, a fost dezvoltată cu ideile mele, cu ideile lui Mihai Vacariu și cu ale lui Alexandru Machedon. De-a lungul celor trei ani de implementare, proiectul a fost îmbogățit cu noi activități și noi parteneri. Astăzi proiectul „E TIMPUL pentru Carte” este desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii al Republicii Moldova și presupune: o întâlnire cu un scriitor invitat, deocamdată din Moldova, dar ne dorim să obținem o finanțare pentru a putea invita, măcar o dată pe lună, și un scriitor din România; ateliere de scriere creativă cu Dumitru Crudu, Maria Ivanov și scriitorul invitat; atelier de teatru cu un actor al Teatrului „Alexie Mateevici”, teatru care a devenit partener al proiectului; atelier de lectură și interpretare de text – cu asta, de fapt, începem toate activitățile, dar și cu donație de cărți și de reviste către biblioteca școlară. Iar cele mai reușite texte scrise în timpul atelierelor de scriere creativă le publicăm în revistă.

Am lansat acest proiect pentru a promova literatura contemporană și pentru a încuraja scrisul. Cunoaștem cu toții despre faptul că suntem o țară care citește puțin. Dar noi am ales să nu ne lamentăm, ci să acționăm. Noi nu vorbim despre probleme, dar încercăm să le atenuăm cu forțe proprii, cum știm noi mai bine. Și, dacă măcar un copil din școală merge la bibliotecă a doua zi după ce s-a întâlnit cu noi, pentru a căuta cărțile pe care noi le-am donat, ne simțim învingători. Iar asta chiar se întâmplă. Primim zeci de mesaje de la elevi după ce desfășurăm activitățile în școli. Elevii ne scriu fie pentru a ne mulțumi, fie pentru a ne spune ce au mai citit, fie pentru a ne trimite textele scrise de ei și a ne cere părerea. Și acesta e cel mai valoros feedback și o dovadă a faptului că se poate! Că ceea ce facem e de folos comunității.

În ce școli ați fost până acum? Cum au loc atelierele voastre și cum alegeți comunitățile în care se desfășoară proiectul „E TIMPUL pentru Carte”?

La ora actuală, nu alegem noi localitățile, mergem acolo unde suntem invitați. În funcție de invitațiile primite, fac o agendă a deplasărilor pe care o aprob cu echipa – Dumitru Crudu, Mariana Badan, Elena Frunze-Hatman.

Când am pornit proiectul, am început prin a-mi suna fostele mele colege de facultate care activează în școli, printre care Elena Gorea și Eliza Bunescu. Primele ateliere le-am desfășurat în localitățile lor. Elena predă la Gimnaziul „Făleștii Noi”, iar Eliza, la Liceul „Vasile Coroban” din Glodeni. După fiecare activitate s-au făcut o serie de postări pe rețelele de socializare, am creat chiar și o pagină a proiectului și așa s-a aflat despre ceea ce facem. Cineva din lista de prieteni a Elenei ne-a contactat pentru a ne invita într-o altă localitate și tot așa. Timp de trei ani am fost în aproximativ 200 de școli din țară – nord, sud, centru, Transnistria, Găgăuzia. Dar unele dintre cele mai memorabile întâlniri rămân a fi, pentru mine cel puțin, cele de la Liceul „Alexandru cel Bun” din Bender și „Lucian Blaga” din Tiraspol. M-au impresionat titlurile de cărți numite de copii atunci când au fost întrebați ce mai citesc și dorința lor de a citi cât mai mulți autori contemporani români. M-au emoționat până la lacrimi textele pe care le-au scris în cadrul atelierelor. Căci întâlnirile noastre se încheie cu lectura textelor scrise pe parcursul atelierului. Dar și felul în care s-au bucurat ei de donația de carte adusă și de prezența noastră în școlile lor m-a emoționat de fiece dată.

Cu ce impresii reveniți din comunitățile în care mergeți să discutați despre literatură cu elevii și profesorii? Sunt nevoile lor la fel sau diferă de la o localitate la alta?

Nevoile diferă de la o localitate la alta. Am fost în școli care aveau biblioteci bine dotate, cum este biblioteca Liceului „Mihai Eminescu” din Strășeni, și școli în care două clase aveau la dispoziție o singură carte de Ora 25 de Constantin Virgil Gheorghiu și își așteptau rândul pentru a o citi și discuta la lecție. Asta se întâmpla la Liceul „Vasile Coroban” din Glodeni. Dar o observație valabilă pentru toate bibliotecile este numărul mic de cărți semnate de autori contemporani. Mici excepții le reprezintă bibliotecile personale ale unor doamne profesoare de limba română, cum ar fi Eliza Bunescu de la Glodeni, Elena Gorea de la Făleștii Noi, Elena Ciorici de la Șoldănești, dar și biblioteca personală a Augustinei Visan, care nu este profesoară de limba română, e învățătoare de clasele primare la școala „Grigore Vieru” din Sărata Veche, dar care are o bibliotecă personală la școală, bibliotecă ce cuprinde atât cărți pentru copii, cât și cărți pentru adulți pe care le împrumută colegelor de breaslă.

Impresiile cu care ne întoarcem de la întâlnirile cu elevii sunt de fiecare dată optimiste. Chiar și atunci când intrăm în clase în care elevii îi au drept scriitori preferați doar pe Mihai Eminescu și Grigore Vieru ne întoarcem împăcați. Pentru că, în urma atelierului de lectură pe care îl facem cu elevii, ei află și despre alți autori, precum – Ivan Pilchin, Maria Pilchin, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Alexandra Crețu, Radmila Popovici, Tatiana Grosu, Augustina Visan, Natalia Pîntea, Diana Iepure, Sorin Despot etc. – așa cum noi citim câte un poem din fiecare carte donată sau câte un pasaj din proză. Elevii râd la unele poeme care aduc cotidianul în prim-plan, se regăsesc, empatizează, pun întrebări. Am fost, de exemplu, la o întâlnire cu elevii la Zaicana, raionul Călărași, la invitația Anei Gamarț, directoarea Centrului de Cultură, și am citit un poem despre „Sirioja” din cartea Ce mult mi-aș dori să stau de vorbă cu tata, de Natalia Pîntea, apărută la Editura Polisalm, și mai mulți elevi au întrebat dacă povestea din poem este adevărată sau nu, au întrebat cum se scrie azi, cât adevăr păstrăm. Mai mult de atât, ne-au rugat să revenim la ei în localitate împreună cu autoarea cărții. Astfel de reacții, astfel de discuții mă/ne înaripează. Ne fac să credem în valoarea cărților chiar și în era TikTok-ului. Nu, mie nu îmi este frică de TikTok, nici de AI. Pentru că eu cred în puterea interacțiunii umane. Atâta timp cât vor exista așa întâlniri, atâta timp cât avem tineri care stau benevol la o activitate ce durează trei, uneori chiar patru ore și nu se dau duși la final sau ne roagă să revenim, merită să continuăm proiectul, să scriem cărți, să scriem despre cărți, să dăruim cărți.

Dacă ar fi să ne împărtășiți un episod care v-a marcat, din expedițiile pe care le-ați făcut până acum în școli, care ar fi acela?

Sunt multe, cred că fiecare școală ne marchează pe fiecare în parte prin ceva. Când am citit întrebarea, mie mi-a apărut în față chipul unei tinere de la Glodeni – Alexandra. O elevă care anul acesta este în clasa a XII-a. Noi am fost în anul 2024 la liceul în care ea învață, având-o invitată specială pe scriitoarea Valentina Șcerbani. La atelier, Alexandra a scris, apoi a citit un poem foarte bun, lăudat de toți, mai ales de Valentina Șcerbani și Dumitru Crudu. Poem pe care l-am publicat în revistă. Un an mai târziu, am primit invitația de a reveni la ei la liceu. În 2025 ne-am întors cu scriitorul Ivan Pilchin, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor. Și de astă dată poemul scris de Alexandra în cadrul atelierului de scriere creativă a fost foarte bun. Noi toți am felicitat-o, și Dumitru Crudu, și Ivan Pilchin, și eu, și actrița Diana Boșcov, care a desfășurat cu elevii un atelier de teatru. Încurajată, fata a recunoscut că după vizita din 2024 a scris zilnic și că are deja un număr mare de poezii pe care ar vrea să ni le prezinte, în speranța de a apărea cu o carte. Ea continuă să scrie și acum. Mi-a trimis și un jurnal. Și un început de proză. A venit împreună cu profesoara ei de română, Liza Bunescu, la Chișinău, la Bookfest, de unde și-a cumpărat noile apariții de la edituri. La anul va veni să facă studiile la Chișinău și a decis deja că își va face studiile la Facultatea de Litere. Iar noi am avut o contribuție aparte în luarea acestei decizii. Dar cel mai mult ne bucură că am reușit să o motivăm pe Alexandra să scrie zilnic.

Ce etape urmează în proiect pentru anul școlar care tocmai a început? Aveți deja stabilită lista școlilor în care veți merge?

Da, am lansat proiectul și pentru anul 2025-2026. Am avut o întâlnire cu elevii la Zăicana și urmează încă una pentru luna octombrie – la Pîrlița, raionul Fălești. Pentru noiembrie avem la fel stabilite două deplasări la Bălți, unde suntem invitați în două școli: Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu” și școala primară „Spiridon Vangheli”. În decembrie vom merge la școlile din Călărași și Cahul și tot așa, în fiecare lună avem deja stabilite câte două deplasări până în luna februarie. Anul acesta, vom merge de două ori pe lună în deplasări. Sperăm să avem un an cu întâlniri la fel de frumoase precum au fost cele din anii precedenți, să rămână cu noi partenerii care ni s-au alăturat, fără de care nu ar fi posibilă, de fapt, realizarea acestui proiect și anume – Editura Paralela 45, Fundația Nagacevschi, Teatrul „Alexie Mateevici” și Michael Way Charitable. Doar împreună, doar prin cultură, doar ambiționându-ne și colaborând putem fi mai presus de TikTok și AI.