Acasă Învățământ special Terapia prin joacă și educația făcută cu blândețe

Terapia prin joacă și educația făcută cu blândețe

Principalele resurse de integrare pentru copiii neurodiverși

În ultimii 10 ani, educația la nivel de învățământ primar și preșcolar a suferit modificări majore, iar, la nivel de integrare și programe adaptate în ceea ce privește copiii neurodiverși, pot spune că în sfârșit ne putem adresa tuturor copiilor cu soluții și metode inovatoare care duc la progresul și dezvoltarea corectă a micilor învățăcei.

Cât despre centrul în care lucrez, lucrurile se întâmplă diferit, iar terapia prin joacă este principala resursă de integrare pe toate ariile de dezvoltare. Este modalitatea prin care copilul face achiziții cel mai bine. Terapia se desfășoară unu la unu, în funcție de necesitățile micuților.

De peste 20 de ani, mă aflu în slujba copiilor și de peste 15 ani fac integrarea copiilor atipici printre cei tipici. Mă bucur să vă pot relata puțin despre ceea ce înseamnă o altfel de educație, educația făcută cu blândețe.

Terapia prin joacă sau terapia Floortime este terapia bazată pe dezvoltare, pe diferențe individuale și pe relații, o abordare terapeutică unică în România, care vizează toate ariile de stimulare și dezvoltare ale copilului neurodivers.

Când copilul este reglat emoțional, el este calm, dar alert. Un copil cu un reglaj emoțional exacerbat, hiperactiv, s-ar putea „cățăra pe pereți”, în vreme ce un copil cu un reglaj emoțional prea scăzut ar putea sta retras și apatic. Un copil reglat emoțional este pregătit pentru a învăța.

Când un copil este implicat, are o sclipire, o scânteiere în ochi și începe a împărtăși bucurie cu ceilalți. Dezvoltarea acestei capacități cruciale le permite copiilor să devină interesați de partenerii lor de comunicare și să se conecteze cu aceștia.

Când un copil comunică cu intenție, el deschide și închide cicluri de comunicare. În această fază, copiii pot participa în mod activ și pot realiza până la 10 „schimburi de mingi”, pase de interacțiune, de la o persoană către cealaltă, fie prin comunicare verbală, fie nonverbală.

Un copil cu abilități incipiente în comunicarea complexă începe să participe în mod susținut la interacțiuni de la o persoană la cealaltă, cu un flux continuu mai mare de 50 de cicluri de comunicare.

Când un copil se implică în interacțiuni sub formă de joc, care presupun și folosirea imaginației, acesta începe a-și imagina și verbaliza și alte lucruri decât cele din realitatea concretă, pe care o are în fața lui.

Un copil care gândește logic face conexiuni pentru a-și explica lumea din jurul său. Acesta dobândește o mai bună conștientizare a sinelui, dezvoltând o curiozitate sporită și o empatie mai profundă față de alte persoane.

Provocări în educația copiilor neurodiverși

Câteva aspecte pe care le urmărim și le încurajăm în procesul de recuperare sunt relevante și de urmat în ceea ce privește copiii neurodiverși.

A urmări copiii nu înseamnă să „îi lăsăm să facă orice își doresc ei”, ci înseamnă să observăm ceea ce observă ei, să stabilim limite sigure, să le împărtășim bucuria, să conștientizăm nevoile lor, să le respectăm opiniile și să îi încurajăm, să le dăm putere.

Ne alăturăm copilului, la nivelul său de dezvoltare, și construim pe baza intereselor sale naturale, firești.

Prin intermediul propriilor noastre sentimente și acțiuni, atragem copilul să se implice alături de noi, având ca scop să scoatem la iveală acea sclipire din ochii copilului.

Deschidem și închidem cicluri de comunicare (de exemplu, clădim/ dezvoltăm pe interesul copilului, iar apoi, la schimb, inspirăm copilul să dezvolte pe baza a ceea ce am spus sau am făcut împreună).

Am creat un mediu de joacă cu jucării zornăitoare, mingiuțe, păpuși, figurine care reprezintă eroi de acțiune, mașini, camioane, trasee, etc., care vor reprezenta un vehicul pentru interesele naturale ale copilului și vor facilita deschiderea și închiderea ciclurilor de comunicare; spre exemplu, unii copii se descurcă mai bine doar cu câteva jucării atent selecționate, pe când alții interacționează mai mult și mai bine dacă au mai multe jucării în jurul lor. Jocurile mult prea structurate diminuează interacțiunea creativă. Interacționăm în mod constructiv pentru a ajuta copilul să își atingă obiectivele – de exemplu, ridicăm camionul pe care copilul și-l dorește, pentru ca acesta să se întindă după el și să îl apuce.

Interacționăm în mod jucăuș, dar totodată obstructiv, dacă este nevoie; atunci când copilul evită interacțiunea, ne interpunem între copil și ceea ce își dorește acesta să facă pentru a încuraja interacțiunea cu persoana; spre exemplu, ascundem mașinuța copilului în mână, astfel încât acesta să fie nevoit să o caute, ridicăm un gard cu mâinile noastre în jurul copilului, astfel încât acesta să trebuiască să se aplece ca să se strecoare pe dedesubt, să ne împingă mâinile în sus sau să spună „vreau să ies de aici”, pentru a se putea mișca din nou în voie în mediul în care se face integrarea/conectarea.

Terapia prin joacă

Este o abordare unică și benefică pentru copii, deoarece joaca este modalitatea prin care orice copil se dezvoltă, face achiziții, și putem spune că este principala formă de organizare a procesului de învățare și principala activitate a oricărui copil.

Mai jos atașez o piramidă care poate exemplifica procesul și care derivă din munca noastră, evidențiind etapele care îi fac pe copii să fie prezenți și conectați în funcție de nevoile fiecăruia.

Este esențial să ne îndreptăm către nevoie și împlinirea ei, ceea ce duce la armonie și favorizează în același timp dezvoltarea creierului.

DIR Floortime:
Relația armonizată favorizează dezvoltarea creierului


Ce e special în felul în care ne adresăm copiilor, care sunt beneficiile imediate observate în activitatea cu ei

Centrul Aspera se adresează tuturor copiilor neurodiverși, adolescenților și adulților și familiilor acestora, incluzând părintele în terapie, având posibilitatea să stea în spatele unui geam-oglindă și să se uite pe tabletă, centrul fiind dotat cu cameră video. Unicitatea este dată și de echipa multidisciplinară, practic fiecare terapeut lucrează individual pe aria sa de dezvoltare, ținându-se cont de particularitățile individuale  ale  copilului. Terapia treptat cu copiii, fapt care o ajută, ne ajută să continuăm munca aceasta începe în urma unei evaluări care are loc în centru, după care este realizat un plan de intervenție coroborat cu indicațiile echipei multidisciplinare (pe nevoile și palierele deficitare ale copilului). Echipa este formată din logoped, kinetoterapeut, terapeut ocupațional și psihoterapeut, care colaborează pentru dezvoltarea capacităților funcțional-emoționale și cognitive ale copiilor, prin terapie ocupațională și dezvoltarea motricității grosiere sau fine, dar și prin integrare senzorială și terapie mio-funcțională.

Capacitatea de absorbție a copilului este foarte importantă în abordarea terapeutică, astfel încât timpul acordat copilului să fie în concordanță cu nevoia și capacitatea lui de asimilare.

Dându-le posibilitatea să fie ei înșiși, copiii beneficiază de conectare, iar rezultatele apar treptat, în funcție și de stadiul de dezvoltare și de capacitățile copilului neurodivers.

Deoarece procesul terapeutic înglobează și familia, este esențial să avem grijă de părinți în aceeași măsură în care avem grijă de copii. În cadrul centrului, funcționează și este amenajată o sală de psihoterapie pentru adulții care ne trec pragul sau chiar frații copiilor diagnosticați cu tulburare de neurodezvoltare. Acest aspect permite ca părinții să intre în propria terapie în același timp cu copiii lor, eficientizând astfel timpul atât de prețios în recuperare.

Direcții pentru educația copiilor neurodiverși

E nevoie să transformăm fiecare acțiune într-o interacțiune și să încercăm să obținem de fiecare dată acea sclipire din ochii copilului, acea nevoie de conectare!

Să nu uităm că evoluția/creșterea pas cu pas/dezvoltarea despre care vorbeam se întâmplă cel mai firesc în contextul unor relații calde, armonizate, bazate pe susținere și sprijin.

Spun asta deoarece în activitatea zilnică sunt ghidată și de propriul meu rol de mamă de tânără adolescentă, studentă la psihologie, cu care zi de zi schimb idei, căutăm soluții noi și încercăm să le adaptăm și implementăm acolo unde considerăm că sunt necesare și benefice pentru o viață mai bună a tuturor copiilor din jurul nostru. În activitatea de voluntariat pe care o are în centru, Alexia a simțit legătura specială  pe  care  a  construit-o treptat cu copii, fapt care ajută, ne ajută să construim munca aceasta care înseamnă ascultare, răbdare prin participare activă și crearea unui mediu favorabil, în care copii neurodiverși se simt confortabil și în siguranță.

Mai jos atașez un citat relevant pentru terapia de tip Floortime care duce la conectarea cu copilul neurodivers.

      • Lipsa conectării poate duce la numeroase probleme de adaptare și relaționare cu sine și cu ceilalți.
      • Conectarea nu are loc când ești prezent doar fizic, ci atunci când ești prezent emoțional, petrecând timp de calitate cu copilul.
      • Această prezență emoțională le dă încredere, avem nevoie doar de răbdare și perseverență, ascultare.

    Avantajele/atuurile de a lucra cu copiii neurodiverși

    Consider mai mult ca niciodată că în orice atipie există o abilitate care trebuie descoperită și încurajată, astfel încât să putem vorbi de autoformare în dezvoltarea abilităților copiilor.

    Vorbim aici de consecvență, empatie, toleranță, limite, dar și de modele care construiesc în jurul copiilor aprecierea, creșterea stimei de sine și sprijinirea lor pentru a recunoaște și numi împreună emoțiile realiste în vederea evoluției și formării copiilor neurodiverși.

    A accepta lumea și oamenii așa cum sunt înseamnă a nu răni și a construi în același timp o lume mai bună pentru fiecare.

    Suntem unici și speciali. Fiecare copil este unic și, cu cât aceste diferențe sunt mai variate, cu atât putem vorbi despre o lume interioară a copilului mai bogată, mai bună. Copiii preiau modelul adulților și ce poate fi mai frumos decât să le putem spune împreună așa cum suntem fiecare, suntem aici cu toții și vom reuși o schimbare prin iubire și afecțiune. Aceasta are avantajul că poate reconfigura traseul copiilor neurodiverși în procesul de integrare, cu efecte benefice ale incluziunii asupra copiilor tipici și atipici în același timp.

    Valorile care pot salva educația în viitorul apropiat

    Educația de zi cu zi pentru integrare și acceptare înseamnă deja o societate mai bogată mâine, înseamnă plusvaloare, oameni integrați și conectați. Fără o echipă multidisciplinară pe toate ariile de dezvoltare, nu putem vorbi de progres. Aceasta își dovedește eficacitatea în evaluarea și intervențiile terapeutice, astfel încât doar profesionalismul, colaborarea și planurile de intervenție particularizate pot duce la progres.

    Copiii sunt viitorul, dar viitorul lor depinde de ceea ce noi îi învățăm.

    Cred cu tărie că avem nevoie de un nou fel de a face educație, concentrați pe grija supremă asupra copilului și nevoile lui reale, autentice. Descoperirea prin joacă și explorare duce la o educație deschisă, personalizată pe nevoile și înclinațiile copilului. Educația incluzivă este o mișcare mondială, dar, dacă nu este aplicată fiecărui copil în parte, nu este eficientă, eficiența stând chiar la baza schimbării mentalității față de neurodiversitate.

    Învățământul integrat sau inclusivє єducation are la bază principii bine definite – echitatea și toleranța.

    De peste 15 ani încercăm această schimbare de mentalitate care pleacă de la o vorbă românească – „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!”

    Întotdeauna am fost și voi fi adepta acordării de șanse egale în educație tuturor copiilor – din rolul de mamă și de profesor în învățământul primar și preșcolar, de interfață pentru 52 de copii neurodiverși ai centrului Aspera.

    Ne adresăm unei nevoi din ce în ce mai mare – 1 din 44 de copii este diagnosticat cu autism. Oferim șansa la normalitate, o normalitate pe care în România abia acum o construim.

    Considerați acest aspect o provocare și împreună vom făuri o lume mai bună în care nu vom construi ziduri, ci vom crește inimi și vom ridica oameni!

Alice Boangiu

Profesoară de învățământ primar și preșcolar special ASPERA (Asociația pentru Susținerea Progresului în Educație, Recuperare și Acceptare)