M-am născut în comuna Bucium, una dintre localitățile care fac parte din cadrilaterul aurifer al Munților Apuseni. O zonă încărcată din punct de vedere istoric, cultural și etnografic. Provin dintr-o familie al cărei arbore genealogic se pierde în vremea Mariei Tereza. O familie care și-a adus aportul la toate evenimentele istorice din Munții Apuseni. Am crescut la poalele Detunatei, cu poveștile spuse despre înaintașii mei, despre valori și despre păstrarea acestora de-a lungul timpului într-un climat deloc prielnic. Pe linie maternă, provin dintr-o familie cu o veche tradiție de preoți greco-catolici, profesori și proprietari de mine din Apuseni.
Poate că acest lucru m-a motivat să rămân în această zonă. Am rămas din propria mea voință. Îmi place aici, la Bucium, aici mi-e ACASĂ. Profesor am vrut să devin deoarece am îndrăgit mult lectura și istoria. Pentru mine, acestea au mers mână în mână! În primii ani de după terminarea facultății m-am titularizat în comuna Gârda de Sus, județul Alba, apoi m-am transferat în Bucium, profesorul de aici ieșind la pensie. Îmi place să particip la evenimente culturale și să port cu mândrie costumul tradițional buciumănesc, lăsat moștenire de către bunica mea paternă, și cerceii buciumănești lăsați moștenire de către bunicul matern.
Educația la gimnaziu
Nivelul gimnazial aduce cu sine cea mai mare schimbare în viața elevului. La ciclul primar, aceștia sunt coordonați de un învățător și de profesori cu care se întâlnesc o dată sau de două ori pe săptămână (profesorul de limba engleză și cel de sport). În clasa a V-a deja avem de-a face cu colegi noi, profesori noi, cerințe de tot felul! Până în clasa a VIII-a, aceștia se schimbă foarte mult. În ziua de astăzi se pune accentul pe IQ și doar tangențial pe EQ. Sunt de părere că, fără o inteligență emoțională bine dezvoltată, IQ-ul se pierde și nu mai poate fi valorificat. Trăim paradoxul zilelor noastre: într-o lume atât de plină de informații, în loc să ne fie mai ușor, ne e tot mai greu să separăm necesarul de balast. Reproșez școlii românești, celei universitare, în special, pentru că nu ne-a pregătit pentru a sta față în față cu copilul și cu părintele. Îmi amintesc că, la prima ședință cu părinții, i-am rugat să completeze un chestionar destul de complex, iar unii dintre ei nu știau să scrie, dar au venit la ședință din respect pentru profesori și pentru că voiau ca ai lor copii să învețe. Cum să te comporți cu acești părinți? Cât de inferiori i-am făcut să se simtă? Atunci, eu i-am văzut ca pe niște numere care trebuie să completeze un dosar, nu niște ființe. De atunci, am făcut lucrurile altfel. Despre copii… îmi aduc aminte că i-am întrebat, tot în primul meu an de învățământ, ce au făcut în vacanța de vară. Am ales eu cine să răspundă primul. Știți, domnișoară profesoară, în vacanța aceasta, tatăl meu a murit!”… Nu am avut cuvinte. Nimic. Nu am știut ce ar trebui să fac. M-am uitat spre geam și au început să-mi curgă lacrimi. Nu o să uit niciodată acel sentiment de neputință. Apoi, patru ani i-am fost profesoară. Astăzi, țin legătura cu toată clasa, prima mea clasă de elevi. Fata de atunci locuiește în Alba Iulia, lucrează la SMURD, e căsătorită și are o familie frumoasă. O parte bună a învățământului este și faptul că poți să-ți faci prieteni de-o viață. Sunt un om împlinit atunci când, după ani, mă întâlnesc cu foști elevi și ne bucurăm că ne întâlnim. E ca o validare a lucrului bine făcut! Revin la ideea că gimnaziul este o perioadă în care elevul se dezvoltă atât intelectual, cât și emoțional. Este foarte important programul de la școală, cât și cel de acasă, iar cititul, pentru mine, e baza tuturor. Nu sunt adepta temei. Preferă să citească decât să facă o temă „pe diagonală”. Cred în scrisul de mână cu tărie, chiar dacă este generația smart. Îmi place să încerc tot felul de metode noi de predare, de noi abordări, de noi viziuni, dar totodată combin cu ceea ce cred eu că este esențial din ce am experimentat de-a lungul celor aproape 20 de ani de predat la catedră.
Provocările educației din mediul rural
Eu am încredere în învățământul rural. Cunosc persoane de succes care au învățat la sat. V-aș propune un exercițiu de imaginație: închipuiți-vă că cineva vă cere să-i spuneți sau să-i povestiți despre un loc în care vă simțiți protejați și relaxați. Majoritatea vor răspunde că își amintesc locurile copilăriei, de la bunici, de la țară sau de la munte. Acele locuri unde agitația orașelor nu poate ajunge, locul unde natura și viețuitoarele sunt împrejurul tău, locul unde soarele nu se ascunde după vreun bloc sau mall. Poate că nu avem acces la toate trendurile urbane sau la mai multe activități culturale. Nu avem atâtea dotări ca o școală de la oraș, dar cu siguranță avem multe altele cum ar fi: participarea la viața socială, la toate evenimentele ce au loc și, din fericire, nu sunt puține. Depinde doar de ce vrei să faci. Un lucru negativ poate fi faptul că învățământul simultan face ca orele să nu fie destule pentru a avea norme întregi, cadrele didactice fiind nevoite să-și completeze norma în alte școli. Acest lucru duce la navetă și alergat de la o școală la alta. Desființarea școlilor din mediul rural nu este o soluție. E ușor să comasezi sau să desființezi o școală. Din păcate, unde s-a pus lacătul pe școală, niciodată aceasta nu și-a mai redeschis ușile. Trist. În Munții Apuseni avem destul de multe clădiri, foste școli, care sunt în paragină și e dureros să vezi așa ceva.
Cu ce îi atrag pe elevi la ore?
Cu încrederea pe care le-o inspir! Încerc să le arăt că pot și că nu e chiar atât de greu încât să renunțe. Dacă iau note mici la test, le dau șansa de a da un alt test, dacă vor. Îmi place să citim, să povestim, să îi fac să gândească și să încerce să spună ce gândesc. Sunt atât de multe căi de comunicare! Ideea este să fii conectat cu ei și ei cu tine. Bineînțeles că nu toți vor fi 100%, dar avantajul în mediul rural e faptul că ai timp pentru toți. Nu sunt mulți într-o clasă și acest lucru permite să poți să îi cunoști bine și să le valorifici potențialul. Învățământul nu înseamnă doar predarea și evaluarea cunoștințelor la acea materie. Mai înseamnă timp de relaționare interumană. A cunoaște pe cel de lângă tine și a-ți păsa de cei din jurul tău, indiferent de activitățile desfășurate.
Top direcții urgente în care predarea limbii române în România are nevoie să se îndrepte
- Trebuie avut în vedere faptul că limba română nu se învață doar de la profesorul de română, ci la toate Marea frustrare a mea este faptul că pentru Evaluări Naționale se arată cu degetul spre profesorul de română și matematică; se caută VINOVATUL! De ce? Suntem o societate care acuză efectul, dar nu caută soluții eficiente.
- Ortografie și punctuație, cu continuare în învățământul liceal, accentul fiind pus și pe înțelegerea textelor.
- Mai mult timp pentru lectură. Promovarea lecturii active!
- Solicitarea inspectoratelor pentru activități extracurriculare și extrașcolare cât mai multe și cât mai diversificate, care nu au un timp real de desfășurare, un timp fizic. Nu se pot desfășura după orele de program din diverse motive: naveta, alte programe etc.
- Eliminarea birocrației și a nevoii de a face cursuri de perfecționare pentru diferite cursuri făcute doar pentru a avea credite. Am participat la cursuri la care m-am înscris fiindcă îmi doream și au fost pline de informații din care am învățat și m-au stimulat să vreau să fac mult mai bine ceea ce fac. Am participat la cursuri care nu m-au interesat decât pentru a obține creditele necesare, pentru a completa un cincinal.
- Prea multă presiune pentru profesorul de limba și literatura română și cel de matematică. Mereu puși ,,pe tapet”, mereu responsabilizați etc.
- Într-o școală din mediul rural mi se pare așa haotic să faci parte din aproape toate Le pierzi șirul! Dosare!
- Pentru profesori – conștientizarea că școala nu este un loc de muncă, este o misiune și, dacă nu pui responsabilitate și dragoste în ceea ce faci, atunci locul tău nu e acolo! Cunosc și am cunoscut profesori minunați, care fac mult mai mult decât un simplu act educațional! Fac adevărate minuni!
- Pentru elevi – conștientizarea că școala nu este un loc de distracție, dar nici o închisoare; școala este locul unde te dezvolți intelectual, social, emoțional și înveți să recunoști și să valorifici adevăratele valori morale/culturale.Gradații de merit sau altele pentru profesorul de la țară, aproape ,,misiune imposibilă”! Dacă ai clase la simultan și reușești să găsești un echilibru este minunat! Nu te învață nimeni cum să predai. Ești autodidact!
Avantajele lucrului cu copiii din mediul rural: Sunt mult mai puțini și putem lucra mult mai bine centrat pe elevi. Îi cunoaștem mai bine și putem să-i ajutăm sau să aplicăm metode care au eficiență. Dar, câteodată, atât de mult contează mediul familial, încât, oricâtă educație vei face, se întorc în același mediu care îi amprentează negativ – valabil și pentru învățământul urban.
Soluții de salvare a educației în viitorul apropiat:
- Pentru elevi – conștientizarea că școala nu este un loc de distracție, dar nici o închisoare; școala este locul unde te dezvolți intelectual, social, emoțional și înveți să recunoști și să valorifici adevăratele valori morale/culturale.
- Pentru profesori – conștientizarea că școala nu este un loc de muncă, este o misiune și, dacă nu pui responsabilitate și dragoste în ceea ce faci, atunci locul tău nu e acolo! Cunosc și am cunoscut profesori minunați, care fac mult mai mult decât un simplu act educațional! Fac adevărate minuni!
- Pentru Unitățile Administrativ-Teritoriale – să nu uite că este ușor să închizi o școală scuzându-te că nu sunt suficienți copii sau că se consumă mulți bani cu întreținerea Dacă închidem o școală în mediul rural, ne merităm soarta. UAT-urile deplâng depopularea satelor, dar oare sunt interesați să găsească oportunități în zonele respective? Atâtea proiecte, atâtea fonduri europene neaccesate! De ce? Nu știu să se descurce cu aceste instrumente ale cerințelor economice.
- Pentru părinți – să nu uite că școala nu e loc de distracție, ci de formare; să nu uite că și ei au un rol semnificativ în educația propriilor copii și a celor din jur, prin comportamentul și atitudinea lor; să sprijine sistemul educațional; să participe responsabil la formarea de competențe a viitorului.
- Pentru Ministerul Educației – să nu facă totul doar pe hârtie. Nici nu mai știm care este ministrul educației. În ultimii ani, trebuia să te ,,documentezi” din surse media ca să fii sigur că nu ai greșit ministrul ,,ultimelor ore”. Schimbările bruște și deciziile luate ,,la minut”, fără a avea un plan bine pus la Ne-am săturat să fim atât noi, cât și elevii, cobaii tuturor ideilor născocite într-un birou guvernamental. Dacă profesorii sunt formați prost, atunci consecințele pot fi dezastruoase. Educația este calea spre succesul în viață.
- Pentru România – să nu uite că este o țară frumoasă, care și-a câștigat statutul datorită oamenilor de valoare pe care i-a avut și îi are!
- Pentru înaintași: educația este o temelie sigură pe care se poate clădi. Dacă te uiți în urmă cu atenție și realizezi de unde ai plecat, vei ști încotro vrei s-o apuci și să găsești excelența în toate domeniile, prin oamenii săi.
Sonia Costan
Profesoară de Limba și literatura română la Școala Gimnazială ,,Ion Agârbiceanu”, Bucium, județul Alba
