Anchetă realizată de Diana Iepure și Cătălina Bălan
Întrebarea 1: Ce v-a făcut să deveniți profesor și care sunt reperele care vă motivează în munca dumneavoastră?
Întrebarea 2:Care sunt principalele repere de care țineți cont atunci când începeți o nouă colaborare cu elevii sau studenții?
Întrebarea 3: Cum vă adaptați modul de lucru la specificul elevilor/studenților pe care îi aveți în față?
Întrebarea 4: Cum reușiți să mențineți echilibrul între exigențele necesare atingerii performanței și nevoia umană de confort?
Întrebarea 5: Care considerați că este cel mai important rezultat al colaborării, dincolo de obiectivele academice?
Viorica Popovici, Profesoară de muzică și Director Adjunct la Instituția Publică Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” din Chișinău
„Cheia succesului e să muncești cu pasiune și le demonstrezi elevilor că îți pasă de ei, de fiecare dintre ei!”
Răspuns la întrebarea 1: Fiecare dintre noi avem scris un destin, un parcurs al vieții, așa se spune și așa cred și eu.
Providența m-a înzestrat cu calități vocale. Așadar, mi-am descoperit pasiunea pentru muzică de mică și eram foarte determinată să ajung cântăreață. Nu a fost să fie, nu am ajuns cântăreață, așa cum nu toți cei ce visează să devină cosmonauți ori balerini ajung acolo.
Am urmat studiile la pedagogie muzicală, iar practica pedagogică din anul III m-a făcut să simt că elevii mă plac, mă plac mult. Eram tânără, simpatică, cred că aveam și carismă. Ei m-au ales. Apoi eu i-am ales pe ei pentru tot restul vieții.
Răspuns la întrebarea 2: Atâta timp cât sunt ochi care mă privesc, urechiușe care mă ascultă, suflete care vibrează la ceea ce fac, mai sunt valabilă.
Copiii sunt niște examinatori foarte buni. Ei scanează și determină toate calitățile și neajunsurile unui pedagog. Dacă ai trecut testul lor, validarea, vei avea satisfacția muncii.
Uneori am sentimentul că trebuie să depun mai mult efort pentru a răspunde așteptărilor unui caleidoscop de tipologii: neastâmpărați, curioși, frumoși, drăgălași, nerăbdători, deștepți, triști, emotivi, ambițioși, rebeli, răsfățați, nonconformiști, în căutare de afecțiune, spontani, ingenioși, talentați, năzbâtioși, aceștia sunt copiii de azi. Ei au nevoie de modele, de repere, de iubire și de respect, au nevoie să fie văzuți, descoperiți și valorificați!
Cheia succesului e să muncești cu pasiune și să le demonstrezi elevilor că îți pasă de ei, de fiecare dintre ei!
Răspuns la întrebarea 3: În zilele de astăzi este greu să-i uimești pe copii și să-i ai conectați 45 de minute, cât durează ora academică. Încerc să-mi modelez lecțiile după reacțiile lor. Sunt foarte exigentă față de mine și autocritică. Observ când ceva nu merge. Caut soluții. Principalul e să nu mă simt mulțumită de mine însămi, să am tot timpul rezerve, chiar dacă am aprobarea celor mai sinceri examinatori: copiii. Exersez. Cu toate că am o bogată experiență, de fiecare dată reflectez cum să-mi fac orele, să nu semene cu cele anterioare, să anticipez eventuale situații didactice.
Principalele obiective țin de a-i face pe copii să rezoneze cu creațiile muzicale valoroase, să le reinterpreteze, să participe activ în actul creativ, deoarece muzica este arta care influențează nemijlocit asupra sferei emotive a omului, exercitând multiple funcții benefice.
Dacă aș compara parcursul meu profesional, atunci aș menționa că mi-am schimbat radical scenariile didactice, ceea ce e și firesc să se fi întâmplat. Am parcurs o cale lungă de la ,,Cântul și muzica” la ,,Muzica”, apoi la ,,Educație muzicală”.
Să-mi fi imaginat cu ceva ani în urmă că voi folosi la ore tuburile boomwhackers, pahare, panglici multicolore, meloritmia, desenul grafic al liniei melodice, percuția corporală?
Apoi tehnologia! Ea ne oferă atât de multe oportunități de a face atractivă ora! Am încă atâtea lucruri de descoperit, de învățat!
Răspuns la întrebarea 4: Optez pentru un climat emoțional favorabil în sala de clasă, pe care mi-l asigur prin exigență și consecvență. Orice manifestare necorespunzătoare din partea elevilor nu o trec cu vederea, ci o analizez, o discut, o remediez.
Relația profesor–elev contează esențial în obținerea atât a succesului școlar, cât și în menținerea bunăstării personale și relaționale. Realitatea este una deloc așa cum ne-am dori. Munca unui pedagog este stresantă, din cauza multiplelor provocări dictate de diversele contexte ale vieții, a schimbărilor ce decurg într-un ritm alert.
Uneori suntem blamați că avem un concediu prea mare, în comparație cu alte joburi. Dar noi, pedagogii, suntem permanent expuși epuizării profesionale, deoarece munca noastră implică un enorm consum energetic, emoțional, intelectual.
Volens nolens trebuie să facem față generațiilor de copii și părinți care diferă de generațiile precedente. Acum elevii nu mai sunt cei care se mai ridică în picioare când răspund la temă, nu-i mai oferă pedagogului intrarea pe ușa școlii… Eu nu zic că nu avem parte de respect, dar este o altfel de manifestare a respectului, probabil, de la egal la egal.
Alături de ceilalți colegi de breaslă, mi-am schimbat propriul model de abordare a activității. Am învățat să acționez și să gândesc într-un alt mod, să-mi motivez elevii pentru învățare, să-i inspir și să-i susțin în dezvoltarea lor.
Răspuns la întrebarea 5: Armonia interioară a profesorului este direct proporțională cu succesul său la școală. El trebuie să fie deschis, să fie empatic, orientat către copil.
Peste ani aceștia își vor aminti de bunătatea ta, de grija și preocuparea ta. Își vor aminti de situațiile când ați râs de o glumă, când ți-ai făcut timp să îl asculți, când te-ai oprit să-l întrebi cum îi merg lucrurile, fiindcă, în cele din urmă, ceea ce contează ești tu și amprenta lăsată de el în inima ta.
Viorica Popovici
Profesoară de muzică și Director Adjunct la Instituția Publică Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” din Chișinău
