Pe ultima sută de metri se înghesuiau gânduri, întrebări, jumătăți de răspunsuri, arătătorul fluturat amenințător de părinți că nu înveți destul, festivitatea de final – și eu cu ce mă îmbrac?, decizii – mă înscriu la…, medii încheiate, calcule… offff!
Ileana, copilul meu mai mare, termină liceul. Vârtej de emoții sub masca părintelui calm.
Ajung la festivitate. Părinți, elevi, profesori, câțiva bunici și frați mai mici, cameramani care surprind toată această vânzoleală. Absolvenții par un corp de magistrați, aranjându-
Am găsit-o. Ce bine! De-acum o urmăresc cu telefonul pregătit pentru poze, ca un paparazzo profesionist.
Începe festivitatea, încep discursurile diriginților: „Este un sfârșit, dar și un nou început…”
Înmânarea diplomelor, poze; în zgomotul și lumina blițurilor îmi apar imagini din vara lui 2022, an în care eu urcam pe scenă, primind o diplomă ca absolventă a unui master, pășind ca un model, știind că Ileana mă pozează neîntrerupt.
Zâmbetul ei îmi spunea că era mândră de mine, dar cred că mai era ceva: se încheiase șirul serilor în care învățam online, conectată la cursuri, dispăruse și mediul studios – păi, dacă mami învață, noi, nu?!
Acum eu sunt fotograful emoționat și încerc să surprind cât mai mult din bucuria adolescentei care va păși, curând, într-o altă paradigmă.
În această lume nebună, cu un ritm adesea infernal, cu mize mici și orgolii mari, există resorturi care, indiferent de vârstă, îți dau impulsul necesar să înveți. Și e minunat când idei disparate se leagă, natural, oferindu-ți răspunsuri la întrebări și frământări în cel mai creativ mod cu putință.
Camelia Burcioiu
Proprietară și Administratoare a Editurii Paralela 45
