„Nu ne bagă nimeni în seamă, pe noi, copiii…”; „părerea noastră nu contează, suntem prea mici pentru cei mari”; „cine să ne ia în serios pe noi, niște copii?”
Așa sună vocea elevilor la clasă, în comunitate, în societate.
O spun profesorii, dar și părinții ori reprezentanții asociațiilor în educație care susțin la unison că elevii au nevoie de încrederea că ei pot face o schimbare în comunitate. Nu neapărat ceva spectaculos, ci lucruri mici, care făcute zilnic să construiască societatea în care le-ar plăcea să trăiască.
I-am putea spune, în termeni prețioși, contractul social în educație – acela în care fiecare actor din triunghiul elev – școală – părinți își cunoaște drepturile, dar și obligațiile. Veți găsi în revistă contribuția unui părinte antreprenor responsabil care explică necesitatea acestui tip de atitudine contractuală în educație, exact așa cum se întâmplă și în companii. Cu indicatori care să reflecte, precum niște KPI (Key Performance Indicators) activitatea individuală a elevilor, profesorilor, părinților, într-un sistem în care beneficiarul direct este elevul, iar indirect societatea. Fiindcă o educație eficientă duce la progres atât pe plan individual cât și pe plan național. Iar educația financiară deprinsă de la vârste școlare foarte mici poate fi de un real folos în dezvoltarea unei generații responsabile și implicate, așa cum reiese și din articolul dedicat felului în care îi putem susține pe copii să înțeleagă rostul banilor nu doar din perspectivă de consumator, ci și din cea de „prosumator”, care și produce, nu doar consumă.
O școală bună nu e doar una cu rezultate, ci una în care copilul învață cu sens. În care știe de ce studiază ceva anume și cum îl va ajuta în viață, în profesiile viitorului, de care nici nu avem idee. O școală în care învățarea nu înseamnă doar memorare și reproducerea cunoștințelor, ci și aplicare în viața reală, spirit de colaborare în echipă, bucuria de a construi împreună realități care contează. E nevoie să îi învățăm pe copii că au puterea de a transforma lumea – cu empatie, responsabilitate, etică și spirit civic. Iar acest lucru poate fi deprins doar de la adulți care sunt astfel. Pentru că doar așa societatea se poate așeza stabil pe scaunul cu trei picioare care susține educația – elevi, profesori, părinți, ca în metafora americanului Foster Dickson.
Daniela Palade Teodorescu
Sunt un jurnalist care merge împotriva curentului. Îmi place să fac lucrurile altfel, acolo unde tendințele au obosit și cuvintele s-au tocit.
Deși am lucrat peste douăzeci de ani în presa glossy, a revistelor pentru femei, am vrut să mă țin cât mai departe de strălucirea vedetelor îndelung machiate și prelucrate și să aduc în atenția publicului femei obișnuite cu povești neobișnuite. Pentru că îmi plac oamenii autentici, mult mai mult decât orice construcție de imagine bine meșteșugită. Çi îmi mai plac și brandurile longevive care se reinventează și renasc cu fiecare încercare prin care trec.
Îmi place să lucrez cu profesioniști și cred în networkingul de calitate. De aceea m-am alăturat comunității de profesioniști din Asociația INACO - Inițiativa pentru Competitivitate, în calitate de co-autor și trainer în „Ghidul meseriilor viitorului”.
