Aș începe prin a spune că este ușor să renunți, dar și greu să rămâi, iar, dacă alegi să rămâi să lucrezi cu copiii cu nevoi speciale, această alegere te înnobilează ca dascăl. Școala incluzivă asigură aceleași oportunități de pornire pentru copii în domeniul educației. La nivel gimnazial, educația joacă un rol crucial în dezvoltarea copiilor, întrucât este o perioadă de tranziție între copilărie și adolescență, iar elevii încep să exploreze subiecte complexe și să trăiască diferite experiențe sociale și emoționale.
Deși abilitățile cognitive sunt foarte importante, la elevii mei de clasa a V-a și a VI-a, eu pun accent pe șlefuirea comportamentelor și controlarea impulsurilor, pe autocontrol și interacțiunea cu colegii și nu în ultimul rând pe partea emoțională, care să ajute la creșterea stimei de sine a copilului.
Chiar dacă aceste aptitudini se formează de la o vârstă fragedă în cazul copiilor tipici, la copiii cu nevoi speciale se construiesc de-a lungul întregului proces educativ prin pași mici, dacă îi privești din exterior. Dar pentru ei, pentru dascăli, pentru familie sunt foarte mari. Așa văd eu educația de la nivelul etapei la care activez – educația pașilor mici, dar siguri.
Fiecare zi chiar este o provocare – nu e deloc un clișeu tocit –, deoarece trebuie să fii pregătit să schimbi din mers scenariul didactic, metoda de lucru, întreaga strategie, în funcție de situația de la clasă. O altă provocare este și capacitatea de adaptare, astfel încât să înțelegi fiecare elev, fiindcă niciodată doi elevi nu încep activitatea educațională în același fel, fiecare contribuie cu propria lui experiență, atitudine, abilitate, personalitate.
Să descoperi metoda prin care să-i motivezi, să le captezi atenția, să le stârnești interesul reprezintă de asemenea dificile încercări. Nu știu dacă se încadrează sau nu la provocări, dar pentru mine proba de foc este să îi faci să te iubească, iar eu sper și cred că am reușit.
Ca să primești, trebuie să oferi. În fiecare zi caut să împart sarcinile în pași mici, ușor gestionabili, responsabilizându-i, sporindu-le astfel încrederea în sine; încurajez și apreciez fiecare răspuns, nu le spun „nu este bine”, „ai greșit”, „nu ai învățat”, ci găsesc modalități de a ajunge împreună la răspunsul corect, iar pentru aceasta vin cu exemple din sfera lor de interes.
Pun accent pe jocurile interactive, deoarece acestea le oferă posibilitatea să se manifeste liber, spontan, implicând fiecare elev în actul învățării, dar și un mod de deschidere spre colaborare, socializare, spre o interacțiune pozitivă.
Cunoașterea individualității fiecărui copil mă ajută să-i detectez aria de dificultate cu care se confruntă. De asemenea, planul de intervenție personalizat joacă un rol foarte important în predarea, consolidarea, evaluarea copiilor, fiindcă se pliază pe nevoile fiecărui copil.
Nu cred că modul meu de predare are ceva special, ci conexiunea pe care reușesc să o stabilesc cu fiecare copil, empatia, răbdarea, iubirea pe care le manifest față de ei, dragostea pentru profesia de dascăl.
Zilnic le dau responsabilități: serviciu pe clasă, să răspundă de curățenia de la clasă, să ajute colegii mai mici dimineața la sosire în școală. Acest lucru face ca ei să se simtă importanți, independenți, de aceea le acord încredere, mă mândresc cu ei, îi implic în activități extracurriculare. Beneficiile imediate sunt creșterea stimei de sine, a implicării și a participării la activități, îmbunătățirea abilităților de comunicare, cooperare, socializare, autonomie.
Le sunt dirigintă, profesoară și prietenă. Transmit cunoștințe, formez abilități, modelez comportamente și da, mă joc cu ei, pentru că joaca este cea mai frumoasă formă de interacțiune cu copiii care au nevoi speciale.
Atuurile lucrului cu acești copii sunt șansa de a fi creativ, redescoperirea de sine, educarea răbdării, cultivarea empatiei, dar cel mai important lucru este bucuria că ai pus umărul la formarea și integrarea acestor copii în societate și că ai oferit o rază de speranță părinților și un zâmbet pe chipul copiilor.
Înainte de a vorbi copiilor tipici despre copiii atipici, le-aș vorbi mai întâi părinților acestora, deoarece ei sunt primii care trebuie să renunțe la bariere, la diferențe, la etichetări și să-și educe propriii copii în sensul toleranței și acceptării diversității. Revenind la copilul tipic, i-aș spune că fiecare dintre noi e unic, de aceea câteodată este nevoie să dăm o mână de ajutor unor persoane care nu pot face lucrurile ca noi, iar asta este normal. Este important să le arătăm respect și înțelegere, indiferent de diferențe. Nu are motive să fie speriat, să îl respingă, să nu îl „primească” în jocul lui și sigur îi va deveni un prieten adevărat, pe viață.
Din experiența mea de lucru cu acești copii, valorile care salvează educația sunt egalitatea de șanse, dispariția barierelor, toleranța, etica, bunătatea, perseverența, profesionalismul, responsabilitatea.
Educația românească nu reușește încă să formeze viitori adulți pentru economia viitorului. Programa stufoasă, lipsa școlilor profesionale care să pregătească copiii în diferite domenii în mod real, care să beneficieze de o pregătire practică temeinică, având o bază materială corespunzătoare, sunt câteva motive care mă determină să nu îmi fac prea multe speranțe. La acestea se adaugă și slaba implicare a instituțiilor abilitate care nu vin cu un set de măsuri reale, astfel încât generația de astăzi să asigure viitorul de mâine. Chiar dacă, în fiecare an, școala dă societății specialiști, nu am certitudinea că aceștia vor rămâne să pună umărul la dezvoltarea economiei românești.
„Un profesor bUn este asemenea unei lumânări.
El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora.”
(Mustafa Kemal Atatürk)
Vă voi relata un caz concret despre evoluția unuia dintre elevii cu sindrom Down. Băiatul este în clasa a V-a, iar eu sunt diriginta lui. Deși era un copil vesel, sociabil, care dorea să interacționeze cu colegii, aceștia nu l-au inclus în grupul lor. Atitudinea lor neprietenoasă a făcut ca acesta să se închidă în el, iar veselia s-a transformat în tristețe. Băiatul avea probleme în exprimarea orală și scrisă, ceea ce a amplificat situația de la clasă. Colegii râdeau de el când pronunța greșit cuvintele, ceea ce genera mici conflicte. Toate acestea au dus la scăderea stimei de sine.
Pentru a rezolva această situație, în cadrul orelor de consiliere, dar și ori de câte ori situația o impunea, am purtat discuții cu elevii în vederea cultivării relațiilor de colaborare, de includere în activitățile lor, lucru în perechi sau pe grupe.
În cadrul orelor, am încercat să-i pun întrebări simple (la început chiar îi sugeram răspunsul) pentru a putea răspunde, iar apoi îl felicitam și colegii chiar îl aplaudau.
Pentru a prinde și mai multă încredere, am inițiat un joc de rol – fiecare copil primea rolul de „profesor”, punea întrebări colegilor, îi trecea la tablă. Fiecare trebuia să dea dovadă de implicare și seriozitate. Colegii au intrat în acest joc și răspundeau cu seriozitate la întrebările simple puse de acesta.
Astăzi, copilul are încredere în sine, este integrat în colectiv, are curaj să răspundă la ore, își dorește să participe la activități, ceea ce a dus la o îmbunătățire a situației la învățătură.
Mă bucur că am reușit să-i fac pe copii să înțeleagă diferențele, să întindă o mână de ajutor, iar acum sunt foarte mândră de cum au gestionat această situație. Dintr-o situație care ar fi putut să fie tot mai greu de strunit, am ajuns împreună la o reușită importantă.
Gândirea:
- concret-intuitivă;
- înțelege lent noțiunileMemoria:
- mecanică, lentă, de scurtă duratăImaginația:
- săracă, lipsită de imaginațieLimbajul și comunicarea:
- prezintă dislalie;
- vocabular redus, exprimare greoaie, răspunde cu greu la întrebări sau comenzi verbale;
- timp de reacție moderat;
- percepție auditivă, analiza fonematică este deficitară (tulburare lexicografică).Atenția:
- nivel de concentrare redus, instabilVoința:
- mobilizatoare pentru activități de scurtă duratăTemperament:
- sangvinicDeprinderi:
- îi place să picteze, să modeleze, să facă sportCauze ale eșecului școlarCauze interne:
- copilul suferă de o întârziere mintală;
- prezintă dificultăți în exprimarea orală și scrisă;
- imagine scăzută de sine.Cauze externe
- clasa nu-l agreează;
- lipsă de comunicare de la cea mai fragedă vârstă.Acțiuni asupra elevului cu nevoi speciale
- cunoașterea elevului prin adunarea datelor care conturează profilul;
- construirea unei imagini de sine pozitivă;
- antrenarea în activități de echipă;
- responsabilități la nivelul clasei;
- integrarea în activitățile pentru care are disponibilitate (educație
- plastică, abilitate manuală, sport);
- asistență logopedică;
- adaptarea vorbirii și a mimicii pentru transmiterea mesajului;
- momente de activitate didactică în care este solicitat individual, dar și momente când este inclus în grup (i se cere părerea);
- construirea unei relații afective cu colegii.Acțiuni asupra colectivului clasei (a cadrului didactic)
- discuții cu elevii, cultivarea relațiilor de colaborare;
- includerea în activitățile lor;
- rezolvarea conflictelor pe cale pașnică;
- întrajutorarea în diverse activități.Strategii concrete folosite de cadrul didactic în vederea integrării copilului cu nevoi speciale
- asigurarea unei atmosfere optime pentru o bună învățare;
- intervenirea cu tact pentru integrarea elevului;
- aplicarea planului de intervenție personalizat;
- aplicarea unor strategii diferite de evaluare;
- păstrarea legăturii cu familia.Acțiuni asupra familiei
- consilierea părinților;
- fiecare membru al familiei să-și asume responsabilități în vederea optimizării evoluției copilului;
- să-i acorde sprijin necondiționat în situații dificile;
- conștientizarea necesității formării unui parteneriat între familie, școală, logoped, terapeut.Rezultate obținute
- integrarea în colectiv;
- participarea la activități extracurriculare;
- formarea unei imagini de sine pozitive;
- are atitudine tolerantă față de colegi;
- o îmbunătățire a comunicării orale.
Cerasela Lucreția Predoiu
Profesoară în cadrul Școlii Gimnaziale Conil, o școală incluzivă
