Interviu realizat de Daniela Palade Teodorescu
Doina Gecse-Borgovan este realizatoare de emisiuni la Radio Cluj și scriitoare. În 2024 a publicat la Editura Paralela 45, în colecția Prima dragoste, romanul Libelula, o poveste de dragoste dintre doi adolescenți. Cartea a fost selectată între cele 10 titluri în Concursul național de lectură pentru adolescenți ”„Bătălia cărților”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj.
Semnează o rubrică bilunară pe platforma culturală LiterNet.
Educația din perspectiva de jurnalistă, scriitoare, mamă de licean
De doi ani și jumătate nu mai realizez emisiuni pe teme de educație, însă ca scriitoare merg mult la întâlniri cu elevi și liceeni, iar faptul că am un băiat în clasa a XI-a mă face să fiu foarte conectată la ce se întâmplă în școlile de la noi.
Impresia mea e că se cască o prăpastie din ce în ce mai adâncă între profesori și elevi, că presiunea pe care o pune virtualul pe această relație este tot mai mare. E greu pentru noi, adulții, să-i urmăm pe copii în domeniile lor de interes, care diferă atât de mult de ale noastre atunci când eram la vârstă școlară. E limpede însă și faptul că tinerele generații nu mai situează școala printre valorile lor. Își iau informația din altă parte, găsesc modele în altă parte, și pentru ei educația a devenit inutilă și consumatoare de timp.
Pe de altă parte, au în continuare nevoie de noi, adulții, de părinți și de profesori, au nevoie să fie ascultați și înțeleși. Și tocmai de aceea noi trebuie să facem pasul către ei, să înțelegem ce-i preocupă, ce îi pasionează, ce interese au, pentru că, dialogul odată întrerupt și încrederea pierdută, este foarte greu să se reconstruiască. Iar modelul piramidal, al profesorului de la care izvorăsc cunoașterea și știința și se revarsă asupra copiilor, este în mod limpede perimat. Nu e ușor pentru profesori să se adapteze, însă, dacă dau dovadă de sinceritate și capacitate de adaptare, șansele de reușită cresc, iar beneficiile (greu măsurabile pe termen scurt) sunt foarte mari și au impact la nivelul societății noastre de mâine.
Și aici voi cita un specialist italian în educație, care spune că un profesor nu trebuie să fie un pompier care să stingă incendii, ci dimpotrivă, un incendiator care să aprindă pasiunile și interesele copiilor. Pentru că nu trebuie să ne așteptăm ca ei să descopere ce le place, ci trebuie să fim acolo, să-i ajutăm și să-i stimulăm.
Pulsul educației din marile orașe și din mediul rural
Dacă vorbim strict despre municipiul Cluj-Napoca, lucrurile stau în mod evident bine, iar asta se reflectă în rezultatele obținute de școlile clujene la examenele de capacitate și bacalaureat, sau la alte concursuri naționale. Școlile sunt bine dotate, criza personalului didactic nu este acută, părinții au capacitatea financiară de a investi în copiii lor. Este însă, în mod limpede, doar o oază de bunăstare, pentru că este suficient să ajungi într-o școală de la țară ca să vezi cum stau lucrurile în general, dincolo de marile orașe. Chiar la începutul săptămânii trecute am petrecut o zi întreagă într-o școală generală dintr-o comună aflată la 50 de kilometri de Cluj-Napoca. Am văzut acolo mulți copii necăjiți, îmbrăcați sărăcăcios, pentru care părinții nu au timp și resurse. Șansele ca acești copii să ajungă la un liceu dintr-un oraș sunt foarte reduse, iar asta mi se pare de o tristețe inimaginabilă. Am stat și am povestit cu ei, le-am citit povești și m-a emoționat felul în care li se umpleau ochișorii de bucurie, curiozitatea lor. Doreau să răsfoiască și ei cărțile, să afle cât mai multe, puneau întrebări, povesteau. Și mă gândesc că ar avea șanse mult mai mari dacă ar exista o preocupare la nivel național pentru ca ei să aibă acces la educație și să termine măcar un liceu. Pentru că majoritatea celor cu care eu am interacționat au capacități intelectuale bune, care le-ar permite, cu un pic de sprijin, să iasă dintr-un mediu care le oferă mult prea puține șanse pentru un viitor demn și confortabil financiar.
Mă emoționează în egală măsură familiile cu posibilități financiare modeste care se dau peste cap pentru viitorul copiilor lor și care reușesc.
Mă emoționează și mă impresionează teribil copiii faini și deștepți care nu au în spate o familie cu posibilități financiare și care își ratează șansele. Mă emoționează în egală măsură familiile cu posibilități financiare modeste care se dau peste cap pentru viitorul copiilor lor și care reușesc. Mă emoționează dârzenia acestor oameni care nu se dau bătuți. Am cunoscut câțiva și am o enormă admirație pentru ei. În mod clar avem de învățat de la ei despre ce înseamnă reziliență (iată un cuvâînt excesiv folosit, care însă în acest caz se aplică perfect), anduranță, consecvență, sacrificiu.
Vor avea întotdeauna succes sinceritatea și autenticitatea. Poate părea greu de crezut într-o lume a aparențelor, însă sinceritatea rămâne la modă indiferent de contextul social, politic, istoric în care ne aflăm. Și cred că va rămâne mereu cel mai sigur instrument prin care poți ajunge la sufletele celorlalți.
Top 5 direcții urgente în care educația are nevoie să se îndrepte – așa cum le văd „pe teren”
Un program național de integrare a copiilor cu șanse reduse pentru acces egal la educație. Dacă este să ne uităm peste cele mai recente statistici, 500 .000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani trăiesc în sărăcie extremă. O cifră care pe mine mă cutremură. De asemenea, avem cea mai ridicată rată de părăsire a școlii din regiune. În anul 2021 aceasta era de 15,3%.
Apoi, pentru că nu mai există comunicare și încredere între școală și familie, ele ar trebui reclădite și reconsolidate. În loc să ne acuzăm reciproc de lipsă de implicare și interes, ar fi mai de folos să ne așezăm la masă și să vorbim. Să scoatem la lumină tot ce ne deranjează la ceilalți și să găsim soluții punctuale. Poate că sună clișeic, însă, dacă-i vom trata pe partenerii noștri de dialog cu respect, cred că vom primi respect la rândul nostru.
Dacă aceste două aspecte sunt rezolvate, sau dacă se caută cu adevărat soluții pentru a le rezolva și se fac pași în această direcție, restul schimbărilor (legate de curriculum, manuale, metode de predare etc.) vin oarecum de la sine.
Nesiguranța adulților este neliniștitoare pentru copii
Nici noi, adulții, nu știm ce aduce viitorul. Lumea se schimbă cu o viteză mai mare decât putem noi să înțelegem și e clar că aceasta este o problemă cu impact major: nesiguranța adulților este neliniștitoare pentru copii.
Mă întorc din nou la cifre și citez un raport realizat în 2024 de Fundația Friedrich Ebert, care arată că tinerii din țara noastră sunt foarte afectați de nesiguranța economică și de precaritate. Asta arată că școala nu-i pregătește nici măcar pentru economia prezentă, așa că nu putem vorbi despre viitor în cazul lor.
Educația din perspectiva de părinte
Fiul meu se pregătește să urmeze cursurile unei universități vocaționale. Îl susțin fără rezerve în demersul său, mă bucur că este pasionat de ce face și îl ajut cum pot. Este probabil cea mai mare satisfacție a unui părinte, să constate cum copilul său și-a descoperit vocația și drumul. Cred că suntem norocoși pentru că am avut parte în toți anii de școală de profesori foarte buni și implicați cu care am comunicat întotdeauna foarte bine și foarte deschis.
Reacția profesorilor și decidenților referitoare la planurile-cadru din învățământul liceal
De multe ori constat blazare și lehamite, uneori furie. Schimbările sunt multe și dese, și de foarte multe ori lipsite de logică. Cred că ar fi grozav dacă cei care decid aceste schimbări s-ar consulta în primul rând cu oamenii care lucrează zi de zi la catedră. Am avea cu toții de câștigat.
Doina Gecse-Borgovan
Realizatoare de emisiuni la Radio Cluj și scriitoare.În 2024 a publicat la Editura Paralela 45, în colecția Prima dragoste, romanul Libelula, o poveste de dragoste dintre doi adolescenți. Cartea a fost selectată între cele 10 titluri în Concursul național de lectură pentru adolescenți ”„Bătălia cărților”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj.
Semnează o rubrică bilunară pe platforma culturală LiterNet.
