Când am început să predau într-o școală dintr-un sat din nordul Moldovei, am simțit că am ajuns acolo unde poți te oprești din goană, să respiri, să asculți liniștea.
În calea mea am întâlnit mulți oameni care m-au ajutat, care m-au susținut sau pur și simplu au trecut frumos prin viața mea, lăsând o urmă, o pată de culoare. Unul dintre ei este unchiul meu, scriitorul Dumitru Crudu. Încă din gimnaziu m-a sprijinit: mă suna des și mă întreba ce poezie am învățat sau ce poveste am citit. Stăteam ore întregi la telefonul fix, discutând, analizând, povestind. Poate că toate acestea m-au influențat fără să-mi dau seama, dar cu siguranță au contribuit la formarea mea.
Tot datorită lui am descoperit lumea teatrului și a sportului, m-a încurajat să scriu și să ies în lume. M-a susținut financiar în timpul școlii, mi-a oferit un loc unde să locuiesc, îmi cumpăra rechizite, încălțăminte și mereu – o carte. M-a provocat să scriu poezii, texte, să urc pe scenă și să recit, să mă descopăr și să mă afirm în fața lumii. În afară de toate acestea, el este și un învățător pasionat, care mi-a insuflat respectul pentru această profesie. Își iubea elevii, se trezea zilnic la ora 5:00 ca să ajungă la timp la școală, iar eu, văzând asta, am înțeles ce înseamnă dăruirea.
Acum, când mi-am găsit și eu profesia mea, când simt că sunt pe drumul potrivit, Dumitru Crudu este prezent în viața mea ca o ureche care mă ascultă.
Un mare avantaj al muncii mele este că am nimerit într-un colectiv prietenos: mereu găsim timp pentru un „Bună ziua”, un compliment, o părere. Când intru în școală și sunt întâmpinată cu un zâmbet, când mi se spune că sunt frumoasă, că voi reuși să predau o lecție captivantă, mă simt înaripată.
„Dumitru Crudu este prezent în viața mea ca o ureche care mă ascultă.”
Gimnaziul „Grigore Vieru” mi-a demonstrat că poți să te exprimi liber fără să ai de suferit de pe urma acestui lucru.
Desigur, sunt și provocări. Unii părinți se implică, sunt empatici și îți oferă sprijin. Dar sunt și părinți care te privesc de sus. Considerând că nu ai experiența necesară, fiind tânăr specialist. Din cauza aceasta am avut parte și de situații dificile, care m-au făcut să înțeleg că trebuie să am răbdare și să-mi câștig considerația lor prin muncă și seriozitate. În ciuda provocărilor, cred cu tărie în puterea poeziei, în frumusețea cărților. Un lucru cu care mă mândresc este că în fiecare zi îi pun pe elevi să citească la ore cărțile de literatură artistică contemporană, unele dintre ele cumpărate de mine, iar altele dăruite de prietenii mei scriitori: Generala cel mai mare mincinos din lume, de James Patterson, Șoarecele și motocicleta, de Beverly Cleary, Prietenul devotat, de Oscar Wilde, Colț Alb, de Jack London, Geronimo Stilton, de Elisabetta Dami, Sora mea, Ramona, de Beverly Cleary, Băiatul miliardar, de David Walliams.
„În cadrul proiectului E TIMPUL PENTRU CARTE, în școala noastră au venit scriitori, actori, critici literari, muzicieni, traducători din Republica Moldova, România și Franța. Care au moderat ateliere de poezie și de proză, de actorie, de muzică și de critică literară. Sloganul după care eu mă conduc e că un copil care azi citește va fi un adult care mâine gândește.”
În urma acestei experiențe elevii din clasa mea au început să citească. Rămân să citească chiar și în „ferestrele” dintre ore, unii dintre ei mă roagă să le permit să plece cu cărțile acasă, ca să le citească în continuare. Le-am cerut să-și cumpere un caiet și să-și noteze toate cuvintele necunoscute. Începând cu luna ianuarie, am inițiat un concurs cine va citit cele mai multe cărți până la sfârșitul anului de învățământ. Una dintre fete deja a citit peste 1 500 de pagini. Aceeași carte circulă pe la mai mulți elevii, la un moment dat organizez concursuri de întrebări despre cartea respectivă. Întrebările le pregătesc elevii înșiși și le adresează unul altuia.
În cadrul proiectului E TIMPUL PENTRU CARTE, în școala noastră au venit scriitori, actori, critici literari, muzicieni, traducători din Republica Moldova, România și Franța. Care au moderat ateliere de poezie și de proză, de actorie, de muzică și de critică literară. Sloganul după care eu mă conduc e că un copil care azi citește va fi un adult care mâine gândește.
Eu însumi cumpăr mereu cărți, iar biblioteca mea de acasă și din clasă a devenit mai variată decât biblioteca școlii. Încât și elevii din clasele mai mari sau profesorii vin să împrumute cărți de la mine. Una dintre cele mai populare cărți din biblioteca mea este, printre profesori, Omeni și șoareci de John Steinbeck, printre adolescenți Fă ceva, tată (scuzați-mi lipsa de modestie) și printre copii, Pippi Șosețica, de Astrid Lindgren.
Unii dintre copiii care citesc scriu. Îmi aduc săptămânal noile poezii vrând să-mi afle părerea. Sunt poezii scrie acasă în afara lecțiilor.
Cu pași mici, dar siguri, vom ajunge acolo unde ne dorim.
Elevii din clasa mea pentru prima dată au mers la teatru. Până și decorul i-a impresionat. Mereu mă întreabă când vom merge din nou la teatru.
Pe lângă faptul că predau 20 de ore, mai conduc și cercul dramatic. Jucăm creațiile scriitorilor contemporani Spiridon Vangheli, Claudia Partole. Unii elevii au venit să vadă ce se întâmplă, din pură curiozitate, și pe urmă le-a plăcut atât de mult, că au vrut și ei să joace.
„Să fii învățătoare la sat nu înseamnă să te condamni la izolare culturală și involuție. Înseamnă să crești odată cu fiecare copil, să descoperi frumusețea în gesturile simple, să simți că munca ta contează. Vine un copil, îți dă o floare desenată pe un colț de hârtie și îți spune: „Doamna, sunteți cea mai bună!” și atunci știi că ești acolo unde trebuie.”
Augustina Visan
Învățătoare de clasele primare la Gimnaziul „Grigore Vieru din satul Sărata Veche, Fălești, Republica Moldova
