Este bine cunoscut (și recunoscut) faptul că, în zilele noastre, elevii citesc tot mai puțin. Trebuie să admitem această realitate, având în vedere asaltul rețelelor de socializare și,
mai ales, site-urile care oferă informații clare și precise despre o anumită temă. De ce ar
trebui să citească elevii textul Puiul de I. Al. Brătescu-Voinești? Copiii vor afla conținutul
povestirii și vor scrie concluzia: „Puiul cel mare, neascultător, a murit.” Dar unde este emoția, starea aceea de așteptare și de suspans când puiul era suferind? Lectura învățătorului, emoționantă și pătrunzătoare, poate să-i determine pe copii să citească ei înșiși texte sensibile. Să ne gândim doar la volumul Cuore, inimă de copil – câte texte încărcate de momente emoționante conține…
Învățătorul trebuie să creeze în clasă acea atmosferă propice receptării unui text literar,
apoi să îl citească (sau să îl reproducă pe tabla inteligentă), insistând asupra emoției. De exemplu, toți elevii mei au plâns atunci când am citit Un om năcăjit, de Mihail Sadoveanu,
sau au fost extrem de mândri când am prezentat Pașa Hassan, de George Coșbuc. Pentru a stimula dorința elevilor de a citi și de a crea compoziții proprii, am inițiat „Seratele literare”, întâlnirile noastre lunare (în ultima joi a fiecărei luni), în care copiii își prezintă
în fața părinților compunerea redactată. Le comunic tema, iar ei scriu compunerea. În
fiecare lună avem o temă, elevii scriu eseul, apoi îl citesc. Dacă, la început, un elev nu
putea citi din cauza emoțiilor, altul îi lectura textul sau, dacă cineva se împotmolea, altul
îl ajuta. Astfel, s-a creat o legătură „nescrisă” între cei doi, fără a fi evidențiată. Din clasa
a doua până la sfârșitul clasei a patra, desfășurăm aceste serate literare. A devenit o
tradiție. În paralel cu citirea eseurilor, în fiecare lună, memorăm în clasă câte o poezie
reprezentativă pe care copiii o recită (selectiv, în tandem). De exemplu, Rapsodii de
primăvară, de George Topîrceanu. La finalul seratei, părinții îi recompensează pe copii
cu dulciuri.
La finalul anului școlar, compunerile elevilor sunt adunate într-un volum publicat, iar
fiecare copil trăiește bucuria că este o „minivedetă”. Avem deja trei volume ce conțin
compunerile copiilor, iar ei sunt foarte fericiți că li se recunosc meritele fiindcă au apărut
într-o publicație.
La aceste serate, copiii exersează și vorbirea în public, de care vor avea nevoie toată
viața – la școală, în profesie, în societate. E o abilitate pe care noi o deprindem informal,
într-un mod plăcut, și împreună învățăm astfel să ne gestionăm emoțiile inerente unor
astfel de experiențe.
Senina Mihai
Învățătoare, Școala Gimnazială, nr. 2, Piatra-Neamț
