Acasă Învățământ gimnazial Profesorii aplică metode noi, inovatoare la cursurile de zi cu zi și...

Profesorii aplică metode noi, inovatoare la cursurile de zi cu zi și utilizează tehnologia de câte ori se poate

Copilul meu se află în clasa a VI-a, o etapă destul de încărcată din punctul de vedere al materiei pentru copii. Înțeleg și susțin educația și consider că fiecare materie e importantă pentru învățământ și mai ales pentru dezvoltarea culturii  generale a copiilor, dar parcă au un orar destul de încărcat. Dacă însumăm orele de la clasă cu cele în care își fac temele și în care învață, se ajunge la 9-10 ore pe zi alocate școlii.

Fiica mea face balet și are 3-4 antrenamente pe săptămână. Programul încărcat pe care îl are la școală și temele îi ocupă destul de mult timp; acest lucru mă pune destul de des în situația de a mă gândi să îi limitez activitatea sau să găsesc soluții pentru a nu simți activitatea extrașcolară ca pe o povară, accentul fiind evident pe învățare și școală. Pe de altă parte, această activitate extrașcolară este binevenită, fiindcă este foarte complexă în plan sportiv, artistic, social, ajutând-o și la dezvoltarea ei personală.

Copilul meu își respectă profesorii, școala și prezintă interes pentru materiile preferate, dar se pregătește și la celelalte materii cu seriozitate. Știe că fiecare are importanța ei și le tratează ca atare, muncește, își rezolvă sarcinile date de către profesori, proiecte, sarcini de lucru, teme etc.

Îi plac proiectele de lucru, în special cele în echipă; se grupează la una dintre fete acasă sau în oraș și lucrează la proiect, petrecând astfel timp împreună, socializând.

Nu îi place când are într-o zi mai multe teste, ceea ce din fericire nu prea se întâmplă, dar, dacă se întâmplă, au noroc de profesori înțelegători și le modifică zilele de teste.

Fiicei mele nu-i place când îi ascultă profesorii deși au note destule.

Școala și profesorii unde învață fetița mea este una specială, fiindcă sunt profesori mereu pregătiți pentru noi provocări, se implică în proiecte de interes privind nonviolența, antibullying, fac vizite, ieșiri în aer liber cu diverse ocazii de interes cultural sau artistic, evenimente importante din comunitate.

Profesorii aplică metode noi, inovatoare la cursurile de zi cu zi și utilizează tehnologia de câte ori se poate.

Eu învăț de la fetița mea că e frumos să lucrezi în echipă, că poți să ai rezultate frumoase chiar dacă ai un program încărcat. Se organizează foarte frumos și bine, astfel că rezultatele ei sunt frumoase, atât la balet, cât și la școală.

Noi, ca adulți, cred că putem învăța de la această generație să ne adaptăm, să îi privim pe ceilalți ca echipă, ca întreg, să ne ajutăm și să fim mai deschiși față de situații noi.

Dacă aș avea o funcție de decizie, mi-aș face o echipă bună, formată din persoane cu care să mă pot sfătui în privința neregulilor din învățământ, care să cunoască problemele de la cel mai mic nivel până la cel mai mare. Pentru această generație, clasele sunt suprapopulate, copiii au nevoie să fie mai activi, să interacționeze, să se dezvolte și să învețe să rezolve situații.

Top 4 direcții urgente în care are nevoie se îndrepte educația copiilor

Reguli impuse copiilor și părinților în respectarea cadrului didactic și a școlii:

  • Aerisirea programei școlare.
  • Explicațiile din manuale să fie mai clare, cu exemple și cu un limbaj adecvat vârstei.
  • Asigurarea condițiilor decente în unitățile de învățământ, în special în cele de la țară.
  • Pregătirea și formarea cadrelor didactice pentru noile generații de copii. Schimbarea metodelor de predare sau îmbinarea lor cu cele tradiționale, cu pondere pe cele moderne și utile.

    Valorile care vor salva educația în viitorul apropiat

    Regulile sunt importante într-o societate, fără o decizie rapidă în acest sens și măsuri imediate vom eșua ca societate. Bunul-simț – Predarea unui cod de conduită, de bun-simț; unii nu mai știu sau nu vor să îl respecte pe cel de lângă el. Din păcate, sunt destule exemple negative și auzim tot mai puțin despre cei care ar trebui să fie cu adevărat modele pentru copiii noștri.Ar trebui luate în vedere recompensarea copiilor buni, responsabili, harnici, activi și pedepsirea sau sancționarea celor care încalcă regulamentul școlii, al societății. Nu este firesc ca în unele școli să facă elevii legea, să încalce toate regulile și profesorii să nu poată lua nicio decizie disciplinară sau să fie limitați în luarea unor decizii.

    Copilul meu face parte dintr-o școală bună, cu principii și reguli corecte, dar sunt multe școli unde acestea lipsesc sau nu sunt suficient de bine puse la punct.

Adriana Nicorici
Părinte de elev la Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, Oradea

Părinte de elev la Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, Oradea